Comisia Europeană critică Polonia pentru refuzul de a dialoga pe tema reformelor din sectorul judiciar

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. (Emmanuel Dunand/AFP via Getty Images)
Andrei Popescu
07.11.2017

Uniunea Europeană susţine că un dialog potrivit cu guvernul polonez încă nu a avut loc de când blocul a lansat, în urmă cu câteva luni, o acţiune juridică împotriva Varşoviei, din cauza unei legi controversate.

“În ciuda faptului că am trimis patru scrisori autorităţilor poloneze începând cu luna iunie, cu scopul de a ne întâlni, regret să vă informez că aceste invitaţii nu au fost acceptate”, a declarat luni Frans Timmermans, vicepreşedinte al Comisiei Europene, în cadrul unei întâlniri a Comisiei pentru Libertăţile Civile a Parlamentului European.

“În consecinţă, comunicarea dintre noi a fost practic în scris. Acestea fiind spuse, invitaţia noastră încă este valabilă şi sperăm în continuare că putem începe un dialog în persoană”, a adăugat acesta.

În luna iulie, Comisia Europeană a lansat o acţiune juridică împotriva guvernului polonez din cauza unei noi legi despre care Bruxelles-ul susţine că subminează independenţa instanţelor ţării şi oferă partidului de guvernământ Lege şi Justiţie o influenţă prea mare asupra acestora.

Comisia Europeană ar putea în final să declanşeze Articolul 7, şi anume, suspendarea dreptului de vot al Poloniei. Dar, până acum, Comisia a preferat să recurgă la discuţii pentru a calma tensiunile.

Disputa continuă dintre Bruxelles şi Varşovia evidenţiază o diferenţă tot mai mare între Europa de Est şi de Vest cu privire la mai multe probleme, printre care imigraţia şi legile privind ocuparea forţei de muncă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor