Coliziuni în lanţ pe Autostrada Soarelui. 22 de persoane au fost rănite
alte articole
Şaptesprezece maşini s-au ciocnit pe Autostrada Soarelui, în zona Glina, pe sensul de mers către Constanţa, iar alte patru pe celălalt sens, 22 de persoane fiind rănite în urma coliziunilor, relatează B1 TV. Niciunul dintre răniţi nu este însă în stare gravă, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.
"Este vorba de un accident pe ambele sensuri în zona Glina, 10 maşini pe sensul spre Constanţa, 7 pe sensul spre Bucureşti. Colegii au evaluat 22 de persoane, din care patru urmează să fie duse la spital sau sunt în curs să fie transportate la spitale. Din cele patru o singură persoană are fractură la unul din membrele superioare. Nu sunt cazuri critice", a declarat, marţi dimineaţă, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI, Raed Arafat.
Cauza accidentelor ar fi, conform Centrului Infotrafic, neadaptarea vitezei la condiţiile unui carosabil acoperit cu polei.
La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe de tip SMURD pentru a oferi îngrijiri medicale răniţilor. Din primele informaţii, patru persoane urmau să fie transportate la spital, niciuna însă în stare stare gravă.