"Coincidenţele" din spatele falsei ştiri cu Cioloş-fiul-lui-Soros
alte articole
Site-ul exlusiv24.ro, cel ce a publicat ştirea falsă în care se susţine că premierul Cioloş ar fi fiul nelegitim al lui Soros ar fi conectat la Dian Popescu, un politician ALDE condamnat penal şi care încearcă să obţină, duminică, un nou mandat de parlamentar, relatează Hotnews. Pe de altă parte, politicianul susţine că nu are nicio legătură cu site-ul respectiv şi că e simplă coincidenţă faptul că aceeaşi pagină web care l-a denigrat pe Cioloş publică ştiri elogioase despre Tăriceanu şi ALDE.
Hotnews mai arată că site-ul exclusiv24.ro se află pe lista proiectelor dezvoltate de firma PROGEMISOFT SRL-D, din Târgu Jiu, firmă care susţine că a creat aplicaţia "Susţin ALDE"
La rândul său, Lucian Mândruţă a publicat pe site-ul său un articol din care reiese că pagina exclusiv24.ro stă pe un server pe nume maseraticonstruct.ro, iar site-ul este proprietatea unei firme în faliment care aparţine unor fraţi din Gorj. Fraţii Popescu, mai exact, unul dintre ei este Dian Popescu, condamnat cu suspendare şi candidat la Parlament din partea ALDE.
În urma uriaşului scandal stârnit, în dimineaţa zilei de joi, exclusiv24.ro a publicat un "UPDATE" în care recunoaşte că ştirea a fost falsă şi susţine că a fost vorba de fapt de un "experiment" pentru a arăta cum poate fi lumea manipulată în campania electorală.
Site-ul atrage atenţia că are un disclaimer în care afirma că de fapt "nu prezintă ştiri sau evenimente reale, ci doar interpretări subiective în stil fabulist ale evenimentelor din lumea politică si mondenă". Însă, potrivit Hotnews, disclaimerul ar fi apărut după izbucnirea scandalului ştirii false şi, evident, pe site sunt ştiri reale.
Despre legăturile care s-au făcut cu Dian Popescu, exclusiv24.ro susţine că "Din păcate au existat şi victime colaterale doar pentru cp, tehnic vorbind, site-ul a fost găzduit la comun cu al unui politician."
Contactat de hotnews.ro, Dian Popescu a susţinut că nu are nicio legătură cu Exclusiv24.ro, în ciuda faptului că site-ul este plin de ştiri elogioase la adresa lui Tăriceanu şi ALDE, partid pe ale cărui listele căruia candidează Popescu. Întrebat de ce sunt atâtea ştiri cu ALDE pe site: "Dacă alţii care operează sunt de la ALDE- Nu este al meu. Eu nu mă ocup de ştiri false, nici mie nu îmi convine să fie date ştiri false. Firma mea este pe acelaşi server de 18 ani."
"Este o coincidenţă. Eu nu mă ocup cu chestii din astea mărunte. Nici mie ca politician nu îmi convine să se scrie ştiri false despre mine.", a mai adăugat politicianul