Codul contravenţional al RM va prevede sancţiuni pentru degradarea solului fertil, zgomotul în construcţii, cerşitul ce simulează o dizabilitate
alte articole
Codul contravenţional al Republicii Moldova va fi modificat şi completat cu prevederi noi, care au drept scop contracararea unor fenomene care duc la încălcarea ordinii şi securităţii publice, poluarea mediului înconjurător, atentarea la drepturile constituţionale ale persoanelor fizice sau la sănătatea populaţiei. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat miercuri de către Guvernul de la Chişinău.
Printre cele mai importante modificări este propunerea de a extinde intervalul de timp în care nu se permit lucrările de reconstrucţie, însoţite de zgomot, în blocurile locative. Dacă până acum lucrările de reparaţie erau interzise de la ora 18:00 până la ora 08:00 dimineaţa, conform noilor prevederi, acestea vor fi interzise şi pe parcursul zilei de duminică.
„Aceste prevederi au drept scop responsabilizarea persoanelor la respectarea liniştii publice, respectarea dreptului la viaţa privată, cultivarea unui spirit de respect reciproc dintre vecinii blocurilor locative”, a subliniat ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, în cadrul şedinţei de Guvern.
O altă modificare propusă la Codul contravenţional ţine de includerea pedepsei pentru cerşitul însoţit cu simularea unei dizabilităţi. Mai exact, persoana care va simula o dizabilitate fizică sau psihică, apelând la mila publicului, cerând ajutor material, va fi sancţionată cu amendă de la 6 la 30 de unităţi convenţionale (de la 300 la 1500 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore.
De asemenea, se propune completarea Codului contravenţional cu prevederea ce oferă posibilitatea procurorului de a verifica legalitatea acţiunilor agentului constatator din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, ale Centrului Naţional Anticorupţie sau ale Serviciului Vamal la înregistrarea sesizărilor despre săvârşirea contravenţiilor. În urma verificării efectuate, după caz, acesta va putea porni procesul contravenţional sau va ataca decizia agentului constatator în instanţa de judecată.
Executivul moldovean mai informează că având în vedere numărul tot mai mare de procese contravenţionale aflate pe rolul instanţelor de judecată şi a termenului restrâns de examinare existent în prezent, se propune extinderea termenului maxim de examinare de la 30 de zile la 2 luni din momentul intrării dosarului în instanţă de judecată.
De asemenea, reieşind din faptul că în ultimii ani s-ar fi intensificat procesele de degradare a solului fertil, inclusiv din cauza factorului uman, Cabinetul de miniştri a propus completarea Codului contravenţional cu noi sancţiuni. Astfel, depozitarea neautorizată pe terenuri cu sol fertil, a materialelor de construcţie ori deşeuri ale industriei extractive şi altele asemenea, persoanele fizice vor fi sancţionate cu amendă de la 4000 la 7500 de lei, iar cele juridice de la 5000 la 15000 de lei.
Totodată, proiectul de lege propune sancţiuni mai dure pentru încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de întocmire şi prezentare a situaţiilor sau rapoartelor financiare. Pentru anumite încălcări ale prevederilor legale, amenzile vor ajunge la 100 de u.c. (5000 de lei).
Proiectul de lege urmează să fie expediat Parlamentului pentru examinare şi aprobare.