Co-conspiratorii lui Epstein "nu trebuie să se relaxeze", susţine Procurorul General al SUA
alte articole
Procurorul General al SUA, William Barr, a afirmat luni că a aflat despre existenţa unor "nereguli grave" la Centrul Corecţional Metropolitan din Manhattan, New York City, unde aparent s-ar fi sinucis pedofilul Jeffrey Epstein, acuzat recent de trafic de minore pentru sex, potrivit publicaţiei Washington Examiner.
Sinuciderea aparentă survine la doar câteva ore după ce un număr masiv de documente a fost desecretizat într-un caz legat de Epstein, în care una dintre victimele sale a declarat că a fost forţată la acte sexuale cu persoane de profil înalt, inclusiv fostul senator George Mitchell (democrat), fostul guvernator al statului New Mexico, Bill Richardson (democrat), printre alţii.
Barr a promis că investigaţia asupra morţii lui Epstein se desfăşoară în continuare şi a avertizat: co-conspiratorii lui Epstein "nu ar trebui să se relaxeze".
Barbara Sampson, medic legist şef din New York City, a afirmat duminică seară că a fost terminată autopsia, iar concluziile vor fi finalizate după obţinerea unor informaţii suplimentare.
Barr, luând cuvântul la un eveniment organizat de Ordinul Fratern al Poliţiei în New Orleans, a declarat că a fost "şocat" când a aflat de aparenta sinucidere a lui Epstein şi a dezvăluit că Departamentul de Justiţie a aflat de "nereguli grave existente la acest centru care sunt profund îngrijorătoare şi a cerut o investigaţie cuprinzătoare" asupra incidentului. Administraţia Închisorilor a declarat sâmbătă, 10 august, că Epstein a fost găsit mort în celula sa în acea dimineaţă.
Barr a promis că Michael Horowitz, inspector general al Departamentului de Justiţie, şi FBI, ambele instituţii investigând circumstanţele din jurul morţii lui Epstein, "vor afla ce s-a întâmplat".
Se pun întrebări legate de motivul pentru care Epstein a fost scos de pe lista de monitorizare a sinucigaşilor, deşi acesta a fost găsit aproape inconştient pe podeaua celulei sale cu urme la gât în luna iulie, aparent în urma unei presupuse tentative de sinucidere - deşi unele rapoarte au sugerat că ar fi putut fi o tentativă de asasinare a pedofilului. De asemenea, o altă întrebare se referă la motivul pentru care un deţinut cu profilul lui Epstein nu a fost intens monitorizat.
Barr a declarat că Departamentul de Justiţie va continua investigaţia asupra presupusei reţele de trafic de minore pentru sex a lui Epstein, în pofida morţii acestuia.
Epstein a fost arestat în 6 iulie pentru presupus trafic sexual cu minore în New York şi Florida, în perioada 2002-2005.
Noile acuzaţii susţin că Epstein “a exploatat zeci de minore în cadrul unei scheme deja cunoscute: le plătea în numerar pentru ‘masaje’ şi apoi le molesta sau abuza sexual în vila sa din Upper East Side sau în reşedinţa din Palm Beach”. Se pare că angajaţi şi asociaţi ai lui Epstein recrutau fete minore pentru acesta, iar unele dintre victime chiar au devenit la rândul lor recrutori. Unele fete aveau vârsta de 14 ani şi, conform declaraţiilor poliţiei, Epstein ştia că erau minore.
Fostul preşedinte american Bill Clinton a vizitat insula lui Epstein de mai multe ori, potrivit Virginiei Roberts, una dintre femeile care l-au acuzat pe Epstein că a molestat-o când era minoră. Ea a afirmat că nu l-a văzut pe Clinton făcând sex, spre deosebire de prinţul Andrew al Marii Britanii, un alt caz legat de Epstein.
În 2017, fostul agent al serviciilor secrete Dan Bongino a ameninţat că va dezvălui noi detalii despre cele 26 de călătorii documentate ale fostului preşedinte american Bill Clinton la bordul avionului privat al pedofilului Epstein, supra-numit “Lolita Express” de către mass media.
Potrivit unor surse, Bill Clinton a făcut mai multe călătorii cu “Lolita Express” împreună cu o actriţă de filme porno, al cărei nume ar fi apărut în agenda telefonică a lui Epstein în grupul “masaje”, potrivit jurnalelor de bord obţinute de publicaţia Gawker. Informaţiile arată de asemenea că, în peste 12 zboruri, Bill Clinton s-a aflat împreună cu o femeie despre care procurorii federali consideră că a procurat minore în scop sexual pentru Epstein şi prietenii săi şi care a acţionat ca “potenţial co-conspirator” la crimele acestuia.
Potrivit Fox News, Epstein ar fi avut o echipă de traficanţi care îi obţineau minore cu vârste chiar de 12 ani pentru a-i mulţumi pe prietenii care îi vizitau aşa-zisa “Insulă a Orgiilor”.
Epstein a pledat vinovat în 2008 pentru un singur cap de acuzare, solicitare de sex cu o minoră, şi a petrecut 13 luni în spatele gratiilor, fiind înregistrat ca agresor sexual de gradul 3 (care este considerat cel mai mare grad de risc pentru comiterea de noi abuzuri sexuale). Într-o serie de articole publicate de Miami Herald anul trecut, a fost detaliat modul în care procurorii au lucrat cu avocaţii apărării pentru a se asigura că Epstein primeşte o pedeapsă atât de uşoară.
Scandalul Epstein o implică şi pe Ghislaine Maxwell, o fostă iubită a pedofilului, fiica mogulului Robert Maxwell. Maxwell, decedat în 1991, a fost unul dintre cei mai controversaţi magnaţi media, fiind acuzat printre altele de legături cu agenţia Mossad.