Finlanda a respins cererile lui Putin privind ieşirea din NATO

Rusia doreşte ca membrii NATO să-şi limiteze activitatea în interesul său, dar „astfel de lucruri nu sunt supuse discuţiei”, a declarat vineri, jurnaliştilor, ministrul apărării din Finlanda, Antti Häkkänen.
El a făcut această declaraţie după ce s-a anunţat că reprezentanţii Moscovei au prezentat, în mod neoficial, în cadrul negocierilor privind Ucraina de la Abu Dhabi, o serie de puncte referitoare la „o nouă ordine de securitate europeană”. Aparent, aceştia ar fi cerut ieşirea Finlandei din NATO şi renunţarea alianţei la bazele militare din Letonia, Lituania şi Estonia, a scris ziarul german Bild.
„Chiar şi faptul de a avansa astfel de propuneri este absolut revoltător, iar Rusia ştie asta”, a declarat Häkkänen, citat de The Moscow Times. În opinia sa, Moscova încearcă astfel să testeze dacă SUA şi Europa vor ceda sub presiunea sa.
„Vedem clar că Rusia nu este dispusă să poarte negocieri de pace serioase, ci, mai degrabă, îşi extinde pretenţiile formulate în timpul războiului din Ucraina, cu scopul de a schimba arhitectura securităţii europene în favoarea sa”, a continuat el.
Potrivit ministrului, o astfel de abordare face parte dintr-o strategie psihologică pe care Rusia o aplică de zeci de ani: ea schimbă punctul central al negocierilor pentru a pune ţările occidentale într-o poziţie dezavantajoasă.
„Nu trebuie să cedăm în faţa blufului lor”, a declarat Häkkänen.
Pentru a distrage atenţia de la negocierile privind soluţionarea paşnică a conflictului din Ucraina, în cadrul cărora delegaţia rusă nu a propus nicio variantă de compromis, aceasta a formulat, de asemenea, cerinţe cu privire la Moldova, inclusiv transformarea acesteia într-o federaţie.
În acelaşi timp, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, a infirmat informaţia privind cererea ca Finlanda sau orice altă ţară să iasă din NATO.
„Nu am cunoştinţă despre acest lucru. Nu, nu s-a formulat o astfel de cerere. Despre acest lucru [la Abu Dhabi], desigur, nu s-a vorbit deloc”, a spus el.