Ciucu: Firea zice că Oprescu a semnat contracte păguboase şi de aceea vrea să facă 20 de companii municipale

Consilierul PNL Ciprian Ciucu este nemulţumit de planul primăriţei Gabriela Firea de a înfiinţa 20 de companii care să se ocupe de mai tot ce înseamnă furnizare de utilităţi şi servicii.
Ciprian Ciucu (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
11.04.2017

Primăriţa Capitalei Gabriela Firea se plânge că înainte de a fi în funcţie, Sorin Oprescu a semnat contracte păguboase pentru servicii publice şi că de aceea vrea să facă 20 (!!!) de companii municipale din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a declarat marţi liberalul Ciprian Ciucu.

"Nu l-a nominalizat pe Oprescu, dar toate contractele sunt de pe vremea lui Oprescu. Dacă au existat contracte păguboase este datoria actualului Primar General să spună care au fost acele contracte şi să indice perioada în care au fost semnate şi care este paguba produsă de acele contracte", a declarat Ciucu.

Potrivit liberalului, Firea susţine că în tarifele plătite, operatorii au pus tarife mari, pentru a-şi creşte profitul.

"Îi aduc la cunoştinţă că atât tariful serviciilor, cât şi profitul operatorilor, este reglementat de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare şi de către consiliile locale. Cine ne opreşte să facem de acum înainte contracte corecte, dacă cele din trecut au fost păguboase, şi să le monitorizăm temeinic?", a punctat Ciucu.

Consilierul PNL a atras atenţia că "nici Dumnezeul managementului nu este capabil să înfiinţeze atât de multe companii" ca Firea.

"Acţiunea dvs. va duce la risipă şi la o mai proastă calitate a serviciilor publice, pentru că nu puteţi înlocui peste noapte know-how-ul unor mari operatori, cu zeci de ani de experienţă în spate", i-a transmis Ciucu primăriţei PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor