Circulaţie rutieră restricţionată în Chişinău
alte articole
În ziua când cancelarul german, Angela Merkel, va sosi în Republica Moldova, circulaţia rutieră din Chişinău va fi restricţionată. Această restricţie va fi aplicată şi în ziua precedentă evenimentului, adică pe 21 august.
Despre aceasta a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul afacerilor interne, Dorin Recean. Potrivit Info-Prim Neo, Dorin Recean a mai precizat:„Înţelegem că aceasta este perioada în care trebuie să ne pregătim de şcoală şi înţelegem că foarte multă lume vine la Chişinău. Vrem să vă rugăm să ţineţi cont că pe 21 şi 22 august, circulaţia în Chişinău, în mod special în zona centrală va fi restricţionată”.
Totodată ministrul a mai notat: „Depunem eforturi maxime pentru a avea o organizare a ordinii publice şi securităţii cât mai puţin deranjantă pentru cetăţenii noştri. Ministerul Afacerilor Interne, dar şi alte instituţii implicate în acest proces, vin cu scuze de rigoare pentru posibilele incomodităţi”.
Precizăm, Cancelarul german, Angela Merkel, va sosi la Chişinău pe data de 22 august la invitaţia premierului Vlad Filat. Cancelarul şi membrii delegaţiei oficiale se vor întâlni cu liderii tuturor partidelor care formează Parlamentul Republicii Moldova.