Cioloş şi Voiculescu dau alarma: românii lăsaţi fără medicamente de o lege marca PSD
alte articole
Pacienţii români vor rămâne din nou fără medicamente prin exportul paralel de medicamente, avertizează, pe Facebook, fostul premier Dacian Cioloş şi fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, la scurt timp după ce Camera Deputaţilor a dat undă verde unui proiect de lege iniţiat de PSD, care prevede posibilitatea ca persoanele juridice autorizate ce eliberează medicamente către populaţie să le distribuie şi angro.
"Cu multă ipocrizie, cei care anul trecut ne acuzau că nu ieftinim suficient medicamentele pentru români, azi dau "verde" la exportul paralel al medicamentelor.
Altfel spus, luăm măsuri de ieftinire prin decizie instituţională a medicamentelor în România, după care politicienii "preocupaţi" de binele românilor vin cu o lege care permite firmelor să re-exporte medicamente intrate ieftin pe piaţa românească.
Asta înseamnă că pacienţii români nu vor găsi pe piaţă unele medicamente tocmai pentru că sunt ieftine iar unii "băieţi deştepţi" vor face bani pe seama "patriotismului" de faţadă al unor decidenţi", scrie Cioloş.
La rândul său, Vlad Voiculescu atrage atenţia că "exportul paralel de medicamente este un mecanism comercial legal, dar profund imoral faţă de pacienţii români, prin care un distribuitor scoate medicamentele de pe piaţa română (unde ar fi obligat să le vândă ieftin) pe pieţe europene, unde le poate - în mod legal - vinde la preţuri mult mai mari."
Voiculescu reaminteşte că în timpul mandatului său a abordat această problemă prin introducerea mecanismului de raportare a lipsei medicamentelor dar şi definind obligaţia de serviciu public a distribuitorilor de medicamente printr-un ordin de ministru conceput şi pus în transparenţă de echipa sa, care impunea distribuitorilor să aprovizioneze piaţa farmaceutică internă înainte de a da medicamentele la export paralel.
Acum două luni, după multă presiune publică, ministrul Sănătăţii a semnat ordinul de ministru respectiv pentru ca, în 5 aprilie, să dea aviz pozitiv la exportul paralel prin farmacii, la cererea Parlamentului după care "experţii" din Comisiile de Sănătate din Parlament au făcut ce au ştiut ei mai bine şi, finalmente, deputaţii adoptă miercuri, cu 154 de voturi "pentru", 78 "împotrivă" şi două abţineri proiectul de lege care dă voie oricărei farmacii să facă şi vânzare angro, derulează Voiculescu filmul evenimentelor.
"Lobby-ul distribuitorilor de medicamente reuşeşte să îşi creeze pentru exportul paralel un mecanism legal şi extrem de greu de monitorizat de stat: un distribuitor îşi va putea deschide un număr anume de farmacii prin care să poată exporta angro medicamente.
Legea, iniţiată de parlamentari PSD, dă practic liber la exportul paralel de medicamente pentru orice farmacie sau lanţ de farmacii.
Cine sunt iniţiatorii legii: parlamentari PSD (Buicu Corneliu-Florin, Ciolacu Ion-Marcel, Mocioalca Ion, Munteanu Ioan, Nassar Rodica, Nica Nicolae-Ciprian, Rădulescu Cătălin-Marian, Săvoiu Ionuţ-Cristian şi Chelaru Ioan), şi parlamentari ai minorităţilor (Ibram Iusein, Manolescu Oana, Marocico Ion, Vainer Aurel)", concluzionează fostul ministru.
Reamintim că miercuri, cu 154 de voturi "pentru", 78 "împotrivă" şi două abţineri, deputaţii au dat undă verde unui proiect de lege care dă voie oricărei farmacii să facă şi vânzare angro, actul normativ iniţiat de parlamentari PSD dând practic liber la exportul paralel de medicamente pentru orice farmacie sau lanţ de farmacii. Camera Deputaţilor a fost for decizional pe acest act normativ, legea urmând să fie trimisă şefului statului spre promulgare.