Cioloş: Am luat măsuri împotriva tăierilor ilegale de păduri. De aici înainte ţine de oameni şi de viitorul Guvern
alte articole
Guvernul a luat o serie de măsuri pentru controlul tăierilor ilegale de păduri. De aici încolo, ţine de voinţa oamenilor de a utiliza toate instrumentele care le-a pus la dispoziţie şi de viitorul Executiv să le folosească în interesul ţării, a atras atenţia sâmbătă seară, pe contul său de Facebook, premierul Dacian Cioloş.
"Tăierea ilegală a pădurilor a fost un subiect prezent în mod constant în mesajele venite din partea cetăţenilor. A fost clar, încă de la începutul mandatului, că problema e una care vine din timp şi care necesită atât soluţii imediate pentru a ţine sub control procesul, dar şi soluţii pe termen mai lung pentru a eradica fenomenul tăierilor ilegale", a precizat Cioloş.
Potrivit premierului, în acest an au fost luate mai multe măsuri de ordin legislativ pentru controlul tăierilor ilegale de păduri. În paralel cu acestea, Ministerul Mediului a lucrat la un sistem complet şi complex de supraveghere a tăierilor de material lemnos, în timp real, cu imagini prin satelit, care este funcţional de câteva zile şi uşor de folosit.
"InspectorulPadurii.ro arată orice tăiere ilegală şi generează automat o alertă către cei care trebuie să intervină. Pe de altă parte, este o formă de transparentizare a tuturor tăierilor de masă lemnoasă din România pentru publicul larg. Oricine poate vedea, pe hartă, ce se întâmplă în pădurile României: cine taie, unde taie, cât taie, cu acordul cui, de unde încarcă marfa, plus posibilele tăieri ilegale", a punctat Cioloş.
În acelaşi timp, premierul aminteşte că măsurile adoptate pe tot parcursul anului au început deja să dea rezultate: "paza pentru proprietarii de păduri mici este asigurată integral din banii statului; am început inventarierea şi punerea sub protecţie a pădurilor virgine din România, proces amânat din 2012; am introdus dreptul de preempţiune în licitaţiile de masă lemnoasă pentru producătorii de mobilă autohtoni; am dublat şi triplat amenzile pentru contravenţiile silvice într-o dinamică a controalelor silvice fără precedent – peste 162.000 anul acesta".
"De aici înainte ţine de voinţa oamenilor de a utiliza toate instrumentele pe care le-am pus la dispoziţie şi de viitorul guvern să le folosească în interesul ţării", a subliniat Cioloş.