Ciocniri între protestatari şi poliţia elenă înainte de votarea bugetului

Marţi, sute de protestatari au aruncat cu bombe incendiare şi s-au ciocnit cu poliţia în faţa parlamentului grec, în timp ce parlamentarii dezbăteau un buget plin de măsuri de austeritate nedorite de mulţime.
Epoch Times România
07.12.2011

Marţi, sute de protestatari au aruncat cu bombe incendiare şi s-au ciocnit cu poliţia în faţa parlamentului grec, în timp ce parlamentarii dezbăteau un buget plin de măsuri de austeritate nedorite de mulţime.

Violenţa a izbucnit când tineri, mai ales studenţi, au mărşăluit spre centrul Atenei pentru a marca comemorarea împuşcării unui student de poliţie, în 2008, care a dus la cele mai grave revolte din ultimele decenii şi a ajutat la răsturnarea guvernului conservator, care se afla la putere la momentul respectiv.

Marţi după-amiază, în faţa parlamentului, poliţia a tras cu gaze lacrimogene în protestatari, care au ripostat prin aruncarea de dale sparte de pavaj şi bombe cu benzină timp de aproape o oră. Grupuri mici au dat foc pubelelor şi au spart ferestrele magazinelor şi ale băncii, aflate în zonă.

O a doua rundă de violenţă a izbucnit atunci când mii de alte persoane s-au alăturat marşului, determinând poliţia să folosească din nou gaze lacrimogene şi să formeze un cordon în faţa parlamentului.

Pe măsură ce liderul conservator Antonis Samaras - liderul unuia dintre cele trei partide de coaliţie care îl sprijină pe noul prim-ministru, Lucas Papademos – ţinea un discurs în parlament în favoarea bugetului pe 2012, poliţia alunga tinerii pe străzi laterale înguste.

Peste douăzeci de oameni au suferit leziuni minore, au declarat poliţia şi un jurnalist Reuters. Cincisprezece persoane au fost reţinute.

Prezenţa a fost mai mică comparativ cu alte proteste similare din anii precedenţi şi alte demonstraţii recente, care au atras zeci de mii de persoane, dar a rămas o amintire puternică a furiei în creştere faţă de măsurile de austeritate prevăzute de creditorii Greciei.

Grecia va evita cu greutate falimentul în această lună, după ce liderii europeni şi Fondul Monetar Internaţional au convenit să-i dea ultima tranşă de ajutor financiar, care a fost oprită timp de săptămâni din cauza certurilor politice de la Atena.

Dar banii vin cu preţul unor reforme dureroase, multe persoane scandând sloganuri împotriva UE şi FMI pe măsură ce mărşăluiau spre parlament. Unii ţineau bannere pe care scria: "Ridicaţi-vă şi alăturaţi-vă revoluţiei din decembrie." Ciocniri minore au fost prezente şi în nordul oraşului Salonic.

Ciocnirile au avut loc cu doar câteva ore înainte ca deputaţii să voteze bugetul pe 2012, un pachet ce cuprinde majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli, care vizează micşorarea deficitului şi demonstrarea creditorilor străini că ţara este din nou pe cale cea bună privind finanţele sale.

Bugetul este conceput pentru a reduce deficitul la 5,4 la sută din produsul intern brut (PIB), de la un nivel proiectat de 9 la sută în acest an, şi pentru a genera un surplus înainte de plata dobânzilor.

Ultima dată când Grecia a reuşit să înregistreze un excedent bugetar primar a fost în 1993-2002, după care a aderat la zona euro, în ianuarie 2001. De data aceasta, aderarea ţării la moneda comună este din nou în joc, pe măsură ce se încearcă votarea bugetului.

Cei mai mulţi greci se aşteaptă ca situaţia lor economică să se agraveze anul viitor, dar ei doresc să rămână în zona euro, a arătat luni un sondaj al GPO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor