"Cine ne apără pe noi, alegătorii, de următoarea Ordonanţă 13?" - Personalităţi din România, scrisoare către politicieni

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir (Epoch Times România)

Zeci de personalităţi din România au lansat un apel public către politicienii care candidează la alegerile parlamentare, atrăgându-le atenţia că din noianul de promisiuni pe care le fac electoratului lipseşte "un punct esenţial", şi anume, ce vor face pentru ca legile din următorii ani să nu mai fie legi date de impostori şi hoţi, în apărarea imposturii şi a hoţiei.

"Cine ne apără pe noi, alegătorii, de următoarea Ordonanţă 13?", îi întreabă semnatarii scrisorii pe viitorii aleşi.

De asemenea, personalităţile care semnează scrisoare deschisă le solicită celor care astăzi cer votul românilor să spună ce vor face pentru "a deparazita viaţa publică şi instituţiile statului de ‘frăţia penal-academică’, de pegra falsificatorilor de diplome, a plagiatorilor de licenţe şi doctorate, de mistificatori care şi-au inventat biografii mincinoase pentru a primi funcţii şi demnităţi."

În scrisoarea adresată viitorilor aleşi, semnatarii includ şi o serie de propuneri pentru ca funcţiile publice să nu mai fie ocupate de impostori.

Redăm integral scrisoarea:

 width="Stimaţi politicieni, viitori senatori şi deputaţi,

Va aflaţi la începutul unei noi campanii electorale în care dumneavoastră, politicienii, vă pregătiţi să cuceriţi alegătorii şi să le depozitaţi speranţele pentru încă patru ani. Dar nu cumva aţi uitat un punct esenţial în platformele program cu care tocmai aţi intrat în campania electorală? Cu ce drept ne cereţi votul, câtă vreme nu spuneţi nimic despre ce veţi face pentru ca legile din următorii ani să nu mai fie legi date de impostori şi hoţi, în apărarea imposturii şi a hoţiei? Cine ne apără pe noi, alegătorii, de următoarea Ordonanţă 13?

Veţi fi în următorii ani cei care, ca membri ai Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării, veţi face propuneri legislative şi veţi vota legile care ne vor jalona tuturor vieţile. Dorim să ne spuneţi ce veţi face pentru a deparazita viaţa publică şi instituţiile statului de „frăţia penal-academică”, de pegra falsificatorilor de diplome, a plagiatorilor de licenţe şi doctorate, de mistificatori care şi-au inventat biografii mincinoase pentru a primi funcţii şi demnităţi, pe scurt, pentru a obţine, prin înşelăciune, votul românilor? Ce veţi face cu oamenii lipsiţi de calificări şi de competenţe reale, care şi-au falsificat actele de studii, şi-au cumpărat titluri academice şi au inventat episoade de viaţă doar pentru a simula abilitaţi pe care nu le-au avut niciodată? Ce veţi face cu cei care gestionează bugetul şi resursele acestei ţări, care fac trafic de influenţă, promovează legi şi iau decizii prin care spoliază şi corup societatea în care trăim?

Sărăcia, lehamitea, disperarea care au împins milioane de români în afara graniţelor se datorează în cea mai mare măsură impostorilor. De trei decenii, ei comit nestingheriţi un adevărat genocid spiritual. Într-o ţară în care managementul contraselecţiei a devenit metoda de guvernare – nu mai contează cât de agramaţi, de nepricepuţi, de proşti sunt cei numiţi în funcţii publice -, senzaţia pe care o avem este de moarte lentă a unui întreg popor. Contraselecţia e boala letală a României, pentru că ea secătuieşte rezervorul de inteligenţă şi moralitate care asigură forţa oricărei naţiuni. Ea suprimă în faşă elitele şi performanţele acestei ţări.

Acest dezastru poate fi oprit doar prin voinţa politică şi prin asumarea unor decizii ferme. Vă solicităm, deci, să promovaţi în campania dumneavoastră actele normative care să reglementeze introducerea măsurilor de mai jos şi să ne garantaţi că, odată aleşi, le veţi adopta urgent:

1. Înfiinţarea unui Registrului Naţional al Diplomelor (RND), gestionat de o autoritate în subordinea Ministerului Învăţământului, care să alcătuiască o evidenţă informatică (baza de date) accesibilă pe internet oricărei persoane interesate. În Registrul Naţional al Diplomelor trebuie să figureze toate diplomele de studii emise pe teritoriul României începând cu anul 1990, pentru învăţământul liceal, universitar şi postuniversitar, atât de stat, cât şi privat. Este revoltător şi inacceptabil faptul că Ministerul Învăţământului nu are niciun control asupra emiterii actelor de studii pe teritoriul României, furnizând instituţiilor de învăţământ doar suportul fizic (hârtia) pe care sunt tipărite diplomele!

2. Instituirea obligaţiei legale ca toţi angajaţii din instituţiile de stat să dea declaraţii pe proprie răspundere, prin care să-şi asume, sub sancţiunea legii penale, faptul că actele de studii depuse la angajare sunt autentice. De asemenea, angajatorii să fie obligaţi să afişeze, pe site-ul fiecărei instituţii de stat, listele centralizate cu numele angajaţilor şi elementele de identificare ale diplomelor. Studiile angajaţilor statului trebuie să fie publice, aşa cum sunt şi averile lor, verificate de o autoritate naţională, pe baza declaraţiilor de avere.

3. Modificarea de urgenţă a art. 14 din Legea 153/ 2017 (cunoscută drept Legea salarizării), în sensul eliminării sporului de doctorat pentru toate persoanele angajate în sistemul public, cu excepţia celor care lucrează în domeniile învăţământului, cercetării, culturii şi sănătăţii. Este imperios necesar ca titlul de doctor să revină la semnificaţia lui firească, de atestare a excelenţei academice, nu de a marca „succesul” social! O astfel de măsură legislativă ar opri inflaţia de doctorate obţinute de persoane cu profesii complet irelevante în raport cu un astfel de titlu academic.

4. Introducerea obligativităţii postării CV-urilor pe site-urile instituţiilor publice, pentru toate persoanele din sistemul public care ocupă funcţii de conducere. De asemenea, instituirea unui model unic de CV, cu norme stricte de completare, pentru toate persoanele angajate în sistemul public. Este revoltător să existe instituţii de stat conduse de persoane care au CV-urile „la secret”, guvernanţi şi politicieni cu biografii care nu pot fi verificate de nimeni. Obligativitatea completării unui model unic de CV ar face imposibilă omiterea unor perioade din biografia profesională, sau redenumirea instituţiilor în care o persoană a lucrat înainte de 1989. Astfel, n-am mai fi siliţi să citim în zilele noastre minciunile insultătoare prin care foştii ofiţeri de Securitate se prezintă, la depunerea candidaturii sau la numirea în funcţii publice, drept „ofiţeri de informaţii”.

5. Redactarea unui Statut al Demnitarului, similar Statutului Funcţionarilor Publici, în care să fie prevăzute standardele de etică şi integritate obligatorii pentru persoanele care îşi depun candidatura, ori sunt numite în funcţii în urma procesului electoral. Printre incompatibilităţile care trebuie instituite obligatoriu sunt condamnările penale pentru fapte de corupţie sau alte fapte grave (chiar dacă au fost amnistiate), anchetele penale în curs pentru acte de corupţie sau alte fapte grave, precum şi colaborarea sau apartenenţa la structurile represive ale statului comunist, constatată definitiv de o instanţă de judecată.

Societatea, noi, cei care vă alegem, suntem îndreptăţiţi să ştim că există un mecanism legal eficient şi neşantajabil de control al competenţelor şi moralităţii celor care vor ocupa punctele-cheie în societatea românească. Nimeni n-ar urca într-un autobuz condus de cineva care nu are licenţa de şofer de transport public sau despre care se ştie că şi-a falsificat licenţa. Credeţi oare că alegătorii dumneavoastră sunt dispuşi să se lase pe mâna celor care nu au nici o competenţă din cele pe care le presupune funcţia ocupată prin impostură? „Oamenii care înşală”, impostorii, sunt cei care ne împing astăzi în prăpăd. Nu mai putem să asistăm în tăcere la moartea lentă a acestei ţări încăpute pe mâna lor."

Semnatari:

Radu Cornel Andreica, consilier juridic, Consiliul Civic Local Cluj
Alexander Baumgarten, istoric al filosofiei, profesor, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca
Ioana Bican, profesor univ., Universitatea Babes-Bolyai
Ana Blandiana, scriitor
Lidia Bodea, director Editura Humanitas
Florin George Calian, cercetator stiintific, Centrul de Cercetare Ecumenica Sibiu
Alexandru Călinescu, profesor universitar emerit, Universitatea „Al.I.Cuza” Iasi, scriitor
Mircea Cărtărescu, scriitor, profesor Universitatea Bucureşti
Carmen Chifiriuc, profesor, Universitatea Bucureşti
Melania Cincea, jurnalist
Catalin Cioabă, lector dr., Universitatea Bucureşti
Ciprian Ciocan, Fundatia Comunitara Sibiu
Romaniţa Constantinescu, conf. univ.dr., Universitatea din Bucureşti, Universitatea din Heidelberg
Robert Coravu, lector dr., Universitatea Bucureşti
Prof. Univ. Dr. Ioana Crăciun-Fischer, Universitatea din Bucuresti
Gabriela Creţia, profesor emerit, Universitatea Bucureşti
Anca Dan, cercetator la Centrul National de Cercetare Stiintifica, Franţa
Cristi Danileţ, judecator, Asociatia „VedemJust”
Stefan-Marius Deaconu, doctorand, Universitatea din Bucureşti; secretar general şi reprezentant al studentilor în Consiliul de Etică si Management Universitar (CEMU)
Oana Gheorghiu, Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”
Dana Jalobeanu, conferentiar Universitatea Bucureşti
Gabriel Liiceanu, scriitor, profesor emerit, Universitatea Bucureşti
Liviu Marin, profesor, Universitatea Bucureşti
Diana Mărgărit, conferentiar, Facultatea de Filosofie şi Stiinţe Social-Politice, Universitatea Al.I. Cuza – Iasi
Mircea Mihăieş, profesor, Universitatea de Vest Timişoara
Ciprian Mihali, profesor, Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca
Mihaela Miroiu, prof. univ. dr. SNSPA
Germina Nagat, cercetator stiinţific, CNSAS
Alexandru Nicolae, conferenţiar universitar, lingvist
Horia-Şerban Oniţa, preşedinte al Aliantei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România
Ioana Parvulescu, scriitor, profesor Universitatea Bucureşti
Andrei Plesu, scriitor, profesor emerit, Universitatea Bucureşti
Iosif Pop, economist, iniţiator al Consiliul Civic Local Cluj-Napoca
Marian Popescu, profesor universitar, reprezentant al MEN la Consiliul Europei/ETINED, membru al Board-ului IRAFPA (Institutul de Cercetare si Acţiune pentru Fraudă şi Plagiatul Academic, Geneva)
Cristian Preda, decan, Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti
Raluca Prună, jurist
Antoaneta Sabău, filolog, cercetator ştiinţific, Centrul de Cercetare Ecumenică, Sibiu
Ana-Sorana Scutelnicu, profesor, voluntar în cadrul organizaţiei „Voci pentru Democraţie si Justiţie”
Iulia Stanciu – arhitect, profesor Universitatea de arhitectură şi urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti
Ioan Stanomir, scriitor, profesor Universitatea din Bucureşti
Vladimir Tismăneanu, profesor, Universitatea Maryland, SUA
Virgiliu Ţârău, profesor, Universitatea Babes-Bolyai
Carmen Uscatu, Asociaţia „Daruieşte Viaţă”
Radu Vancu, scriitor, profesor Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
Cătălin Vasilescu, profesor, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti
Alfred Vespremeanu-Stroe, profesor, Universitatea Bucureşti
Smaranda Vultur, scriitoare, conferenţiar universitar
Vlad Zografi, scriitor
Marian Zulean, profesor, Universitatea Bucureşti

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne