Ciamba a cerut,la CAG, ca subiectul aderării României la Schengen să fie pe agenda viitorului JAI

Epoch Times România
12.12.2012

Secretarul de stat George Ciamba a solicitat marţi, la CAG, ca subiectul aderării României la spaţiul Schengen să fie reluat în cadrul primului Consiliu JAI din mandatul Preşedinţiei irlandeze.

Principalele subiecte ale reuniunii Consiliului Afaceri Generale de la Bruxelles au vizat pregătirea reuniunii Consiliului European din 13-14 decembrie 2012 şi proiectul Concluziilor privind extinderea şi Procesul de Stabilizare şi Asociere, informează MAE. De asemenea, miniştrii UE au dezbătut propunerea revizuită a Preşedinţiei Cipriote a UE asupra numirii judecătorilor suplimentari pentru Tribunalul UE, precum şi procedura de desemnare şi rotaţie a acestora. Având în vedere complexitatea dezbaterilor, discuţiile vor continua în perioada următoare. Totodată, Comisia Europeană a prezentat documentul privind „Analiza Anuală a Creşterii” iar viitoarea Preşedinţie irlandeză a UE a prezentat, succint, calendarul Semestrului European.

În cadrul dejunului cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, miniştrii UE, în pregătirea discuţiilor liderilor din 13-14 decembrie, au avut un schimb de opinii asupra foii de parcurs privind consolidarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM).

Secretarul de stat George Ciamba a subliniat necesitatea evidenţierii, în concluziile Consiliului European, a importanţei asocierii statelor non-Euro la diversele procese, în vederea evitării fragmentării pieţei unice. Demnitarul român a reliefat, de asemenea, interesul României, din perspectiva de stat membru care va adopta moneda unică, asupra obiectivităţii şi predictibilităţii criteriilor de aderare la Euro. Totodată, el a subliniat necesitatea ca negocierile în curs privind primul pilon al Uniunii Bancare (Mecanismul unic de supraveghere al sectorului financiar), să prevadă condiţii de asociere la mecanism ale statelor non-Euro, care să nu genereze un dezavantaj competitiv al sectorului financiar din aceste state.

În cadrul CAG, şeful delegaţiei române a abordat şi subiectul privind aderarea României la spaţiul Schengen, reiterând faptul că România a finalizat implementarea măsurilor compensatorii decise la Consiliul European din martie 2012. Ca urmare, România a solicitat ca aceste rezultate să fie reconfirmate cu ocazia Consiliului European din decembrie 2012. Totodată, şeful delegaţiei române a transmis aşteptarea ca subiectul aderării României la spaţiul Schengen să fie reluat în cadrul primului Consiliu JAI din mandatul Preşedinţiei irlandeze.

La Consiliul European din martie s-a stabilit ca la JAI-ul din septembrie să se ia o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.

Evenimentele din vară au făcut însă ca, pe lângă Olanda, şi alte ţări, precum Germania şi Belgia, să manifeste rezerve faţă de aderarea celor două ţări astfel că JAI-ul din septembrie a fost anulat, subiectul Schengen fiind amânat pentru reuniunea din 25-26 octombrie. Consiliul a luat însă doar act de stadiul actual al aplicării acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria.

După Consiliul JAI din 25-26 octombrie, ministrul de interne, Mircea Duşa declara că el şi omologul bulgar au insistat la reuniune ca în decembrie să se ia o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen, propunere susţintă de preşedinţia cipriotă şi de comisarul Cecilia Malmstrom.

Discuţia a fost însă încă o dată amânată. Nikos Christodoulides, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei cipriote a UE, a precizat pentru NewsIn că aderarea României şi Bulgaria la Schengen nu a fost inclusă pe agenda JAI din 6-7 decembrie, deoarece nu au fost făcute progrese de la ultimul Consiliu, din octombrie.

”România şi Bulgaria au făcut toate pregătirile necesare, dar există încă unele considerente politice”, a mai spus Christodoulides.

Şi MAE a recunoscut că există state care nu sunt în măsură să sprijine o decizie pozitivă privind aderarea la Schengen.

Potrivit unor surse europene, subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen va fi abordat la JAI-ul informal din ianuarie.

Dacă la JAI-ul informal din ianuarie reacţia ţărilor care au rezerve faţă de aderarea celor două state va fi pozitivă, atunci se va putea lua o decizie la Consiliul JAI din martie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor