Chiţoiu: Diaconescu declară că vine şi cu alte sume importante de bani în afara celor pentru acţiuni

Epoch Times România
24.09.2012

Ministrul Economiei Daniel Chiţoiu a declarat, luni, că Dan Diaconescu a spus că va contribui cu “sume importante de bani” şi pentru continuarea activităţii şi finanţarea investiţiilor la Oltchim.

“În cazul în care câştigătorul licitaţiei spunea că virează banii la momentul închiderii procesului de negociere a contractului de vânzare – cumpărare, pe această perioadă statul român putea să acorde sub formă de împrumut suma de bani necesară de reluare a activităţii şi plăţii salariilor restante. În condiţiile în care Dan Diaconescu a declarat şi s-a angajat conform ofertei că, la data semnării contractului de privatizare vine şi virează banii, şi pe lângă banii care i-a propus în ofertă pentru preţul acţiunilor a venit şi cu alte sume importante de bani pentru continuarea acţivităţii şi finanţarea investiţiilor la Oltchim nu mai este cazul ca statul să acorde acest imprumut”, a spus ministrul.

Întrebat despre ce sumă este vorba, Chiţoiu a punctat că de “foarte, foarte mulţi bani”. El a susţinut că se discută de “mult mai mulţi bani” decât oferta de cumpărare a acţiunilor pe care a făcut-o Dan Diaconescu.

Dan Diaconescu a anunţat că nu a semnat contractul de privatizare a Oltchim, precizând că acesta nu este complet şi că guvernul "vrea să tragă de timp cu semnarea".

"Guvernul a făcut încă o supriză neplăcuta poporului...Contractul nu are numele meu, ci e cu puncte puncte, lipseşte avizul de noxe şi cel de la Consiliul Concurenţei. Guvernul vrea să tragă de timp cu semnarea", a spus Diaconescu

Dan Diaconescu a sosit luni, la ora 10: 00, la sediul Ministerului Economiei, şi a declarat că este pregătit să semneze contractul de vânzare - cumpărare a acţiunilor Oltchim deţinute de stat, dar că totul e "să vrea şi Guvernul".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor