Chişinăul condamnă şi cere investigaţii în cazul tânărului împuşcat în timpul exerciţiilor militare din Transnistria

Exerciţii militare în Transnistria. (vspmr.org)
Tatiana Chiriac
21.07.2021

Biroul politici de reintegrare de la Chişinău a condamnat „cu vehemenţă” acţiunile şi activităţile desfăşurate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi s-a autosesizat în legătură cu incidental tragic, din 16 iulie, în regiunea transnistreană, în urma căruia un tânăr de 19 ani, înrolat în structurile pseudo-militare din stânga Nistrului, a fost împuşcat în timpul unor pretinse exerciţii.

Astfel, instituţia a solicitat organelor de drept să investigheze incidentul în regim de urgenţă şi să întreprindă acţiunile legale ce se impun şi totodată a atras atenţia Avocatului Poporului şi partenerilor internaţionali asupra necesităţii de a monitoriza cazul în regim prioritar acordând toate formele de asistenţă disponibile şi relevante în acest sens.

„Pentru a afla mai multe detalii despre circumstanţele acestui caz, prin canalul de dialog al reprezentanţilor politici va fi transmisă adresarea de resort, cu informarea concomitentă a mediatorilor şi a observatorilor internaţionali din cadrul formatului de negocieri „5 2”, se notează într-un comunicat al Biroului.

Biroul politici de reintegrare a reamintit că acesta nu este primul caz tragic, soldat cu pierderea de vieţi umane, în împrejurări neclare, iar continuarea situaţiilor de acest gen provoacă foarte mari îngrijorări şi determină indispensabilitatea mobilizării eforturilor tuturor actorilor interni şi externi cu pârghii de intervenţie în vederea prevenirii şi contracarării riscurilor ce duc la asemenea situaţii ce expun la riscuri iminente viaţa şi sănătatea cetăţenilor şi le lezează drepturile lor inalienabile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor