China suspendă toate zborurile între Beijing şi Phenian. Kim izolat şi mai mult
alte articole
Coreea de Nord este mai izolată de restul lumii după ce Air China “a suspendat pe termen nedefinit” zborurile dintre Beijing şi Phenian, a precizat compania aeriană chineză.
Air China a fost una dintre ultimele companii care au operat zboruri în Coreea de Nord şi a declarat că anularea zborurilor a fost cauzată de cererea insuficientă.
Această decizie a fost luată după ce preşedintele american Donald Trump a solicitat să se aplice mai multă presiune asupra regimului lui Kim Jong-un ca urmare a refuzului acestuia de a renunţa la programele de arme nucleare şi rachete balistice.
Un oficial al biroului de presă al Air China, cu sediul în Beijing, a declarat că zborurile au fost suspendate din cauză că “afacerile nu sunt prospere” şi a refuzat să precizeze o dată exactă la care vor fi reluate zborurile.
Suspendarea acestor zboruri coincide de asemenea cu decizia SUA de a plasa Coreea de Nord din nou pe o listă a statelor care sponsorizează terorismul.
Zborurile Air China către Phenian, care în mod tradiţional erau operate în zilele de luni, miercuri şi vineri, au fost demarate în 2008 dar deseori au fost anulate din cauza unor probleme nespecificate, a precizat mass media de stat chineză.
Anul trecut, Air China a oprit zborurile sezoniere pe durata iernii, dar le-a reluat în luna martie. Pentru moment, compania nu vinde bilete pentru zborurile din 2018, potrivit Routes Online.
Un angajat al biroului companiei aeriene în Phenian, care a refuzat să îşi divulge numele, a declarat pentru Reuters că Air China şi-ar putea relua zborurile în orice moment în care există o cerere suficientă, adăugând că biroul local va funcţiona normal chiar dacă nu sunt programate zboruri între cele două capitale comuniste.
Compania aeriană a anulat unele zboruri în luna aprilie dar, ulterior, a declarat că va creşte numărul lor în luna mai.
SUA a cerut Chinei să aplice mai multă presiune asupra Coreei de Nord pentru a o determina să renunţe la ceea ce Washingtonul consideră că este o sfidare agresivă a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.
Potrivit unei declaraţii de marţi a Ministerului chinez de Externe, toate părţile pot contribui la soluţionarea paşnică a problemei din Peninsula Coreeană.
Ministerul a mai afirmat că nu este la curent cu situaţia Air China, adăugând că, de fapt, companiile aeriene îşi iau propriile decizii pe baza nevoilor de pe piaţă.
Heather Nauert, purtătoare de cuvânt a Casei Albe, a declarat: Coreea de Nord este un “stat paria”.
“Am dori ca situaţia să nu fie astfel. Dar cred că atenţia lumii internaţionale este atrasă de lucrurile groaznice în care este implicată Coreea de Nord”, a mai adăugat aceasta.
“Când declarăm că o ţară este sponsor al terorismului, acest lucru înseamnă ceva. Oamenii vor observa şi credem că aceasta este doar o altă parte a campaniei generale”.
Nauert a susţinut că SUA a ales să numească Coreea de Nord un stat sponsor al terorismului “din cauza eforturilor şi activităţilor guvernului nord-coreean şi a asasinatelor. Din acest motiv am făcut această etichetare. Toate acestea se cumulează şi aplică presiune pe Coreea de Nord.