China: Moare înainte să nască pentru că nu avea bani să plătească medicii
alte articole
O chinezoaică în vârstă de 28 de ani a murit înainte de a naşte pentru nu avea bani să plătească medicii. Când familia a găsit suma solicitată a fost imposibilă salvarea mamei şi a copilului ei ne-născut. Rudele au protestat în faţa spitalului dar au fost bătute de către poliţie.
Plăteşti în avans dacă vrei să naşti
Se întâmplă în provincia chineză Jiangsu, unde o femeie a murit deoarece medicii nu i-au făcut operaţia de cezariană, aceasta neavând banii necesari. Conform celor relatate de către organizaţia China Aid, femeia cu numele de Cao Xingjuan, în vârstă de 28 de ani, pe 5 octombrie a fost dusă de urgenţă la spital pentru a naşte. Pentru a-i oferi asistenţă, spitalul a cerut însă plata integrală a unei sume de bani pe care familia nu o avea în acel moment.
Ca urmare, a fost luată decizia de a nu i se acorda asistenţă, de a nu o trata în niciun fel atâta timp cât banii nu ajungeau în buzunarele spitalului.
Prea târziu
Familia s-a mobilizat imediat şi ajutată de rude şi prieteni a adunat suma de bani necesară. Dar au trecut mai mult de trei ore. Prea multe. Femeia era de acum în stare critică. Medicii au încercat să intervină cu o cezariană de urgenţă, dar a doua zi au anunţat că atât mama cât şi copilul au murit.
Impunerea tăcerii
Spitalul a încercat să reducă la tăcere ceea ce s-a întâmplat, oferind familiei o recompensă de 2.500 euro, dar familia a refuzat şi a organizat o demonstraţie de protest în faţa spitalului, implicând prietenii şi cunoştinţele. Poliţia a venit la faţa locului, a bătut mai mulţi protestatari ameninţând familia cu confiscarea corpului femeii şi interzicerea înmormântării dacă aceştia nu vor pleca imediat.