China depăşeşte Marea Britanie devenind al cincilea mare exportator de arme
alte articole
China a înlocuit Marea Britanie, devenind al cincilea exportator de arme din lume, potrivit unui nou raport din domeniul securităţii globale, realizat de un grup de experţi din Suedia.
Institutul de Cercetare Internaţională a Păcii Stockholm (ICIPS) a publicat, luni, noi date care evidenţiază că Republica Populară Chineză conduce acum 5% din comerţul mondial cu arme convenţionale majore.
Ultima dată când China a ajuns în clubul celor cinci mari exportatori de arme a fost înainte de terminarea războiului rece, în 1991. Pakistanul este în prezent principalul client al Chinei în domeniul armamentului, dar s-au încheiat, de asemenea, afaceri cu Myanmar, Bangladesh, Algeria, Maroc şi Venezuela.
"Creşterea Chinei a fost determinată în primul rând de achiziţiile de armament de mari dimensiuni făcute de Pakistan", a declarat Paul Holtom, directorul Programului de Transferuri de Arme din cadrul ICIPS, într-un comunicat de presă.
"Cu toate acestea, un număr de ocazii recente indică faptul că Beijing-ul devine furnizorul de arme central pentru un număr tot mai mare de state beneficiare importante".
Un raport de cercetare din 2012 al Congresului SUA a detaliat preocupări conform cărora proliferarea armelor Chinei susţine terorismul în Asia. Raportul a identificat China ca "furnizor-cheie" a tehnologiei nucleare şi a rachetelor pentru Pakistan şi Iran.
Volumul exporturilor Chinei a crescut cu 162% între 2008 şi 2012, comparativ cu perioada precedentă de cinci ani, cu o creştere corespunzătoare de la 2% la 5% din exporturile internaţionale de arme.
Statele Unite ale Americii rămâne numărul unu, cu 30%, urmată îndeaproape de Rusia cu 26%, iar apoi Germania şi Franţa cu 7% şi respectiv 6%.
Începând cu anul 2003, a existat o creştere globală de 17%, dar aceasta este prima dată când Marea Britanie a ratat primele cinci poziţii începând cu anii 1950, atunci când a început ICIPS urmărirea exporturile de arme, precum şi prima schimbare în primii cinci exportatori care a avut loc în ultimele două decenii.