Chestiunea dezarmării nucleare accentuată în Franţa prin greva foamei

La doar câteva săptămâni după alegerea lui Francois Holland, fostul premier socialist Michel Rocard a venit cu o soluţie originală pentru echilibrarea bugetului: dacă Franţa alege să renunţe la arsenalul său nuclear, a susţinut el, “16 milioane de euro care nu servesc absolut niciunui scop” ar putea fi salvaţi în decursul a 5 ani.

Aparent neimpresionat, ministrul apărării Jean-Yves Le Drian a răspuns imediat că bomba nucleară a fost esenţială pentru securitatea naţiunii: “Nu vom fi zgârciţi în privinţa asigurării vieţii noastre”, a adăugat el.

Reacţia sa a răsunat în ambele tabere ale spectrului politic, reflectând ataşamentul istoric al Franţei de programul nuclear iniţiat de Charles de Gaulle în 1958. De-a lungul recentei campanii prezidenţiale, aşa cum a fost în toate celelalte precendente, chestiunea nu a fost subiectul controversei.

Împotriva acestui statu-quo imuabil a luptat, începând cu anul 1996, organizaţia comunitară Acţiunea Cetăţenilor pentru Dezarmarea Nucleară (Action des Citoyens Pour le Desarmement Nucleaire - ACDN). După ani de activism pentru dezarmarea nucleară internaţională, preşedintele ACDN Jean-Marie Matagne a decis să ia o măsură dramatică şi a început o grevă a foamei.

“A fost o măsură disperată. Noi făcusem deja tot ceea ce era posibil ca cetăţeni”, a declarat Matagne, 68 ani şi cu doctorat în filosofie, într-un interviu prin telefon. Conform lui Matagne, există cod al tăcerii, o blocadă sistematică asupra subiectului dezarmării nucleare în mass media naţională şi însfera politică franceză, susţinută de un lobby militant pentru o armată echipată nuclear. Greva foamei urmărea să capteze atenţia noului preşedinte ales Hollande după ce acesta a ignorat câteva scrisori trimise de Matagne în timpul campaniei.

În timpul depunerii jurământului lui Holland, Matagne a început postul său şi a cerut o audienţă cu noul preşedinte. Două săptămâni mai târziu, el şi colegul său de grevă Luc Dazy au fost opriţi de poliţie la câţiva paşi de Palatul Elysee în timp ce încercau să obţină o întâlnire cu preşedintele.

După câteva scrisori către Holland, Matagne a primit în cele din urmă un răspuns din partea şefului de personal al preşedintelui care i-a indicat să se adreseze Ministerului Mediului – un răspuns considerat “aproape insultător” de către Matagne. Pentru el, problema nucleară nu poate fi rezolvată decât de preşedinte, care este singurul posesor al capacităţii de lansare a unui atac nuclear.

După 42 de zile de grevă a foamei, Matagne şi-a întrerupt acţiunea. Totuşi, aproape 100 de membri ACDN şi susţinători de-a lungul ţării au intrat cu schimbul în greva foamei.

Matagne a declarat că a renunţat la întâlnirea cu Holland “până când acesta îşi schimbă gândirea şi deschide posibilitatea unui referendum.” Proiectul unui referendum asupra dezarmării nucleare a fost aprobat recent de Partidul Francez al Verzilor, Europe-Ecologie-Les-Verts, care fac parte din guvernul lui Hollande în Parlament.

Pentru Matagne, care speră ca mişcarea să se dezvolte în lunile următoare, aceasta este deja o victorie.

Jeanne Kay este o colaboratoare la Foreign Policy in Focus. Prin bunăvoinţa Foreign Policy in Focus