Cea de-a şasea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova s-a desfăşurat la Luxemburg

(photos.com)
Tatiana Chiriac
25.06.2012

Astăzi, la Luxemburg a avut loc cea de-a şasea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, cu participarea Viceprim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), Iurie Leancă. Evenimentul coprezidat de România şi Franţa, a avut loc cu ocazia Consiliului Afacerilor Externe al UE. La reuniune au participat mai mulţi miniştri şi viceminiştri de externe din statele membre ale UE, precum şi Comisarul european pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Ştefan Fule.

Potrivit serviciului de presă al MAEIE în cadrul reuniunii au fost abordate subiecte de pe agenda relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, progresele înregistrate în procesul de negociere a viitorului Acord de asociere a R.Moldova cu UE, crearea zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător (DCFTA), îndeplinirea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize şi alte subiecte de interes comun.

Participanţii au remarcat dinamismul relaţiilor Republicii Moldova cu UE şi au îndemnat autorităţile R.Moldova să continue în acelaşi ritm procesul de reforme, în scopul apropierii Moldovei de standardele UE în toate domeniile.

Menţionăm că Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova este o platformă ministerială informală lansată în anul 2010 cu participarea miniştrilor de externe din mai multe state membre ale UE, în cadrul căreia se efectuează schimbul de opinii şi idei privind avansarea relaţiilor UE cu Republica Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor