Ce spune Nicuşor Dan despre viitoarea sa vizită în SUA

În timp ce era la Roşia Montana, Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat când ar urma să efectueze prima sa vizită oficială în SUA pentru a se întâlni cu Donald Trump.
"Probabil la începutul anului viitor, dacă totul merge conform planului", a fost răspunsul lui Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
"Important este între timp să parcurgem etapele preliminare şi, când ne ducem acolo, să ne ducem cu chestiuni concrete, de securitate, evident, dar şi economice. E foarte important ca noi să avem mai mulţi investitori străini în România şi evident companiile americane, pe tehnologie, pe zona de energie, e foarte important să le avem", a adăugat Nicuşor Dan.
Şeful statului s-a aflat la începutul acestei săptămâni, pentru câteva zile, în Apuseni, alături de familia sa.