Ce se întâmplă când statul împinge cetăţenii spre ură. "E calea cea mai sigură pentru a destructura o societate"

Ion Stanomir (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
18.09.2025
Ion Stanomir (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
18.09.2025

Profesorul Ioan Stanomir a avertizat, într-un dialog cu jurnalista Adriana Nedelea, în podcastul „A doua Opinie”, că un stat care pune poveri excesive pe umerii oamenilor şi le restrânge libertatea devine principalul lor inamic, iar pierderea sentimentului de demnitate împinge societatea spre ură şi destructurare.

Jurnalistă: Care este pericolul iminent pentru România dacă conducătorii ei, guvernanţii, nu vor da dovadă în acelaşi timp de empatie şi hotărâre? Şi dacă ne puteţi spune ce aşteptări aţi avea de la premierul Ilie Bolojan, de la preşedintele Nicuşor Dan?

Ioan Stanomir: Eu aş spune doar următorul lucru. Politica la scara umană trebuie să fie o politică care să privească spre viitor şi care să fie atentă la echilibrele macroeconomice şi care să dea oamenilor ceea ce le este cel mai preţios, libertatea – libertatea economică. Implicarea statului în educaţie, în sănătate, în apărare, în ordine publică, toate aceste implicări trebuie să fie făcute cu gândul la creşterea libertăţii individului.

Statul se implică până la un punct în educaţie. De ce? Pentru a permite omului să se construiască pe sine. Se implică în apărare şi ordine publică pentru a împiedica pe cei care au instincte destructive să ne distrugă pe noi. Pentru că oamenii nu sunt îngeri, cum ar fi spus părinţii fondatori americani. Dar avem nevoie de un stat. Nu putem trăi într-un fel de utopie ultra-libertariană. Trebuie să fim conştienţi de faptul că există o nevoie a statului, inclusiv aceea de a ne proteja împotriva prădătorilor din jur şi a prădătorilor din interior.

Dar dincolo de aceasta, lecţia secolului XX este limpede. Statul care pune prea multe poveri pe cetăţeni, statul care reglementează prea mult, statul care crede că ştie prea mult, acest stat devine cel mai redutabil inamic. Este statul, ca să iau cazul statului român, statul care s-a decredibilizat în timpul pandemiei, înspăimântându-i pe cetăţeni şi nefiind în stare să propună nimic constructiv în afara înspăimântării. Este statul care a comunicat dezastruos în timpul celor trei ani de război în Ucraina. Este statul care ne-a spus prin Marcel Ciolacu că deficitul nu există. Şi este statul care ne spune acum că deficitul există şi că ne va strivi.

Eu cred că nu statul trebuie să fie preocuparea noastră principală. Ci cetăţenii. Iar cetăţeanul trebuie să fie în primul rând animat de un curaj al autodeterminării sale individuale. Sună preţios, dar cred că este important ca în orice parte a ţării te-ai afla, tu să ai posibilitatea de a-ţi lua destinul în propriile tale mâini. Or, asta cred că este problema pe care am invocat-o, problema investiţiilor şi a libertăţii economice. Noi dacă luptăm împotriva sărăcirii dintr-o perspectivă liberală, nu luptăm precum luptă etatiştii.

Noi luptăm pentru că ştim că un om care este redus la sărăcie ultimă încetează să mai aibă speranţă şi îşi transmite speranţa falşilor salvatori. Noi trebuie să le spunem celor care sunt acum într-un moment teribil al vieţilor că nu sunt singuri. Că, de exemplu, dacă eşti la o vârstă înaintată, nu eşti sortit să mori în propria ta urină în pat. Nu aceasta este ideea pe care noi o avem despre demnitatea umană. Dacă eşti elev la începutul vieţii tale, nu trebuie să transformăm şcolile într-un fel de şcoli de corecţie şi nici să comprimăm şcolile astfel încât elevii din mediul rural să se plimbe cu kilometri.

Jurnalistă: Şi vor reuşi asta Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan să se uite la oameni cu hotărâre, dar şi cu empatie?

Ioan Stanomir: Dacă eu sunt corect cu dumneavoastră, vă voi spune că eu nu am să dau sfaturi nimănui. Singurul meu sfat este ca întotdeauna să credem în libertate şi în autodeterminare ca în valorile supreme. Oamenii trebuie să fie creditaţi cu posibilitatea de a-şi decide propriul destin. Dacă ei nu sunt creditaţi, înseamnă că trebuie altcineva să decidă în locul lor. Şi cine? Statul. Dar de fapt statul cine este? Un grup care îşi asumă misiunea de a decide confiscându-ne libertatea.

Or, eu nu am crezut niciodată în soluţii radicale. Nu cred că megafonul, asasinatul, ura reprezintă formule de ieşire din impas. Eu cred că ordinea proprietăţii private este dezirabilă pentru că, indiferent de mărimea proprietăţii, proprietatea este cea care îl face pe om să existe. Cel care astăzi lucrează într-un sat din România sau care pleacă în străinătate şi încearcă să-şi construiască o casă de unde a venit, gândindu-se la cei care vin după el – acela este un proprietar.

Proprietar nu înseamnă doar cel care este CEO al unui imens conglomerat. Nu, proprietar este şi acel blamat proprietar de bloc din România care priveşte la efortul imens pe care trebuie să-l facă pentru a avea o casă a sa. Nu cred că trebuie să-i blamăm pe cei care se luptă pentru a avea o casă, pentru a avea o maşină, pentru a avea un petec de grădină.

Ce să facem? Să le luăm proprietatea? Să ne reîntoarcem la egalitarismul de tip ceauşist? Ce să facem? Să spunem noi oamenilor cum e bine să trăiască? Tu să nu mai bei bere. Tu să bei suc de coacăze. Tu să nu mai ieşi la jogging. Tu să stai în casă. Tu care stai în casă să ieşi să faci mişcare. Toţi să arate ca un fel de culturişti. O naţiune nu e compusă din culturişti. Nu avem o naţiune de vegani. Nu trebuie să ne gândim: tu nu te duci la biserică. Ba da, te vei duce la biserică. Tu care te duci la biserică nu te vei mai duce la biserică. Nu. Asta este sfera libertăţii individuale. Unora le place să bea bere.

Câtă vreme nu trec de graniţa coexistenţei paşnice, cine suntem noi să le spunem: „Atenţie foarte mare! Ce faceţi dumneavoastră nu este corect. Conform standardelor celor mai înalte trebuie să vă schimbaţi.”

Oamenii reacţionează extrem de violent când au sentimentul că în intimitatea vieţii lor se intră cu o lipsă de empatie şi de respect. Omul are nevoie de respect. Asta este demnitatea umană – omul care duce munca cea mai modestă. Şi am fost de multe ori răstălmăcit. Munca cea mai modestă trebuie respectată, pentru că atâta vreme cât te scoli şi munceşti, nu furi, nu dai în cap, nu escrochezi, trebuie să fii respectat. Cel care munceşte modest şi cel care construieşte o afacere trebuie respectat.

Jurnalistă: Şi la asta ar trebui să lucreze clasa politică actuală.

Ioan Stanomir: Clasa politică actuală sau, să spunem, elita noastră politică ar trebui să înţeleagă că dacă oamenii nu au sentimentul demnităţii umane, ei se vor întoarce spre alternativa la demnitatea umană, care este ura. Şi ura este calea cea mai sigură pentru a destructura o societate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor