CE a prezentat noua propunere pentru bugetul UE. Faţă de cea anterioară, este aproape identică
alte articole

Comisia Europeană (CE) a prezentat luni o nouă propunere pentru bugetul Uniunii Europene, ”identică în proporţie de 99%” cu cea precedentă care a fost respinsă în urmă cu două săptămâni şi riscă astfel de a relansa tensiunile care au condus la eşecul summit-ului privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020.
Proiectul propus prevede angajamente în valoare de 151 miliarde de euro, comparativ cu cele de 150,9 miliarde de euro din propunerea precedentă şi cheltuieli de 137,8 miliarde de euro, comparativ cu cele 137,9 miliarde de euro iniţiale.
Comisarul pentru buget Janusz Lewandowski a afirmat că ”noua propunere ar trebui să ajute Consiliul şi Parlamentul European să ajungă până la sfârşitul anului la un acord privind bugetul pe 2013”. ”Această propunere este 99% aceeaşi”, a recunoscut Patrizio Fiorilli, purtătorul său de cuvânt.
În noul proiect, se prevede o reducere a cheltuielilor cu 126,3 milioane de euro. Parlamentul European a refuzat, la mijlocul lunii noiembrie, să participe la negocierile privind bugetul Uniunii Europene pe 2013, pentru a denunţa refuzul statelor de a oferi noi contribuţii pentru a acoperi o gaură de 8,9 miliarde de euro în bugetul pe 2012.
Situaţia a creat instabilitate pentru mai multe programe, printre care Fondul Social European şi bursele pentru studenţii Erasmus.
Janusz Lewandowski a declarat că solicitarea sa de suplimentare cu 8,9 miliarde de euro a bugetului pentru 2012 este în continuare valabilă.
Şefii de stat şi de guvern din Uniune nu au reuşit vineri să ajungă la un numitor comun privind cadrul financiar multianual pentru perioada 2014-2020, deoarece mai multe state contributoare nete, printre care Marea Britanie şi Germania, au pretins reduceri suplimentare de circa 30 de miliarde de euro.
Propunerea de compromis prevedea angajamente de 973 de miliarde de euro şi cheltuieli de 940 de miliarde de euro pentru perioada respectivă.
Va fi convocat un nou summit la începutul anului 2013, data nefiind încă fixată. Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, are posibilitatea să convoace un summit extraordinar pentru luna ianuarie sau să modifice ordinea de zi a summit-ului prevăzut a avea deja loc la 7 şi 8 februarie.