Cazul Gheorghe Ursu din nou în instanţă. La ce tertipuri au recurs securiştii acuzaţi că l-au bătut până la moarte pe disidentul anticeauşist?

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti s-a aflat astăzi unul din dosarele cu miză istorică uriaşă, dosarul Gheorghe Ursu, inginerul constructor omorât în bătăi de Securitatea ceauşistă după ce a făcut public, prin intermediul unei scrisori către Europa Liberă, faptul că Nicolae Ceauşescu a decis sistarea consolidării blocurilor avariate de cutremurul din '77, punând astfel în pericol viaţa oamenilor care le locuiau.

Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, ofiţerii de Securitate acuzaţi că l-au bătut până la moarte pe Gheorghe Ursu după arestare, au scăpat însă până acum de orice responsabilitate şi pedeapsă. Cei doi au fost deferiţi instanţei abia în 2016, după două greve ale foamei făcute de Andrei Ursu, fiul disidentului ucis, pentru ca şapte ani mai târziu să fie achitaţi definitiv, în baza unei motivări absolut scandaloase în care inginerului Ursu i se nega calitate de disident iar Securitatea era albită, judecătorii susţinând că nu a existat o relaţie de adversitate între temutul aparat represiv ceauşist şi poporul român.

Procesul s-a reluat după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis în principiu cererile de revizuire împotriva sentinţelor penale prin care torţionarii dizidentului Gheorghe Ursu au fost achitaţi. Într-o amplă analiză publicată de Revista 22, Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu a arătat că motivarea deciziei este un punct de cotitură în justiţia română. Pentru prima oară în 35 de ani, judecătorii au acceptat, ca adevăr istoric, că regimul Ceauşescu a fost represiv, şi că acest adevăr constituie premisa unor crime împotriva umanităţii. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

La termenul de astăzi, s-a discutat pe marginea probelor, pe care avocatul securiştilor a încercat să le conteste negând credibilitatea instituţiilor care le-au furnizat, respectiv instituţii precum CNSAS sau Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER). Mai exact, avocatul lui Hodiş a susţinut că aceste instituţii sunt politice şi ca atare probele furnizate de ele n-ar trebuie luate în considere, a explicat pentru Epoch Times avocata familiei Ursu, Gina Crângariu. Practic, au încercat să respingă înscrisurile (documentele) ATENŢIE!, deja validate de Înalta Curte, ca fiind irelevante sau "emanând de la instituţii politizate".

Credibili sunt însă, în viziunea avocaţilor bătrânilor securişti, foştii şefi din Securitate. Astfel avocaţii celor doi securişti au cerut reaudieri masive ale unor foşti ofiţeri de Securitate şi Miliţie, scopul fiind să arate că Securitatea n-ar fi avut atribuţii să scoată deţinuţi de drept comun la audieri. Reamintim că inginerului Ursu, la fel ca altor disidenţi, i s-a făcut dosar de drept comun pentru ca oficial România nu trebuia să aibă deţinuţi politic.

"Avocatul lui Hodiş a insistat foarte mult şi a depus o întreagă listă de generali, colonei, toţi din conducerea Direcţiei a 6-a Securităţii şi încă unii cu atribuţii la vremea respectivă (...) legat de diferite aspecte de proceduri, deci cum erau scoşi de la arest, că cei din Securitate nu puteau să-i scoată pe cei din arestul Miliţiei de atunci", a declarat avocata.

Însă, a explicat aceasta, există mărturii şi probe care arată că ancheta la care a fost supus Gheorghe Ursu a fost a Securităţii şi că inginerul era scos din arest la cererea Securităţii, pentru interogatorii în timpul cărora era bătut crunt.

După termenul de astăzi, instanţa urmează să decidă:

• Dacă probele deja administrate sunt admisibile;

• Dacă reaudierile solicitate sunt necesare şi utile în lumina celor deja existente la dosar.

Potrivit Ginei Crângariu, nu s-a discutat în detaliu fiecare înscris în parte, ci admisibilitatea lor în ansamblu. Cele respinse deja sau contestate anterior nu vor fi rediscutate individual decât dacă instanţa consideră absolut necesar.

Interesant este că la proces, reprezentata MAI a contestat legalitatea introducerii ca părţi civile în dosar a SRI şi a MAI, deşi există autoritate de lucru judecat pe acest aspect.

"A fost şi reprezentanta MAI care, în pofida faptului că aveam autoritate de lucru judecat pe acest aspect, a spus: "Păi nu, haideţi să discutăm şi nelegalitatea modului în care au fost introduse în cauză părţile responsabile civilmente, respectiv SRI-ul şi Ministerul de Interne, la cererea Parchetului. Asta deşi s-a discutat acest aspect, s-a trasat, nu au declarat cale de atac împotriva acelei hotărâri şi ca atare aşa cum se întâmplă la orice hotărâre judecătorească, dacă un anumit aspect nu e atacat şi nu e modificat într-o cale de atac, rămâne aşa", a declarat Crângariu.

Instanţa nu s-a pronunţat pe loc încă, au fost discuţii destul de ample.

Ce urmează?

• Instanţa va emite o încheiere privind admisibilitatea probelor;

• Se va începe audierea martorilor selectaţi (probabil în serii, date fiind condiţiile logistice);

• Există premize ca termenele de judecată să fie destul de apropiate (următorul termen fiind stabilit pentru 26 mai, ora 10:00).

Cazul Gheorghe Ursu

Într-una din scrisorile trimise la „Europa Liberă”, Gheorghe Ursu a dezvăluit o crimă mai puţin cunoscută atunci a lui Ceauşescu: oprirea consolidării blocurilor avariate de cutremur, care a dus la noi prăbuşiri şi a lăsat mii de oameni să trăiască în blocuri cu risc înalt de dărâmare la un nou cutremur.

Multe dintre acestea au rămas în aceeaşi stare până azi (cele cu „bulină roşie”). Scrisoarea a fost citită pe 4-5 martie 1979. Acuzaţia era pentru o crimă pe scară largă (zeci de mii de locatari au rămas să locuiască în blocuri vulnerabile), pe care Securitatea trebuia să o acopere. Pentru curajul de a face public ordinul criminal al dictatorului, Gheorghe Ursu a ajuns în arest, sub o acuzaţie de drept comun.

În anchetă, Gheorghe Ursu refuză să îşi renege scrisorile la „Europa Liberă”

Securiştii au încercat să obţină de la Gheorghe Ursu o retractare a scrisorilor sale către „Europa Liberă”: inginerului i se cerea să admită nu numai că blocurile sunt în stare bună, dar şi că scrisoarea ar fi scris-o pentru „avantaje materiale."

Lucru pe care Gheorghe Ursu l-a refuzat ferm, cu toate ameninţările proferate de Pîrvulescu, inclusiv asupra familiei sale.

"Trebuie să arăt foarte clar că cele două scrisori expediate de mine la Europa liberă şi a treia (pe care nu am trimis-o) nu au fost determinate în nici un fel de alte persoane… ci au pornit, în toate cele 3 cazuri, din … datoria mea faţă de conştiinţă, repet că expedierea acelor scrisori nu a avut în vedere nici un fel de răsplată sau remuneraţie materială", scria Ursu.

Bătut cu bestialitate în arest, Gheorghe Ursu a încetat din viaţa pe 17 noiembrie 1985. Ofiţerii de Securitate acuzaţi de relele tratamente care au cauzat moartea inginerului constructor au fost deferiţi instanţei abia în 2016, după două greve ale foamei făcute de Andrei Ursu, pentru ca şapte ani mai târziu să fie achitaţi definitiv.

Conivenţa Justiţiei cu fosta Securitate

În 2023, foştii securişti Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au fost achitaţi definitiv de judecătorii Curţii Supreme în baza unei motivări absolut scandaloase. În motivare, lui Ursu i se contesta calitatea de disident, ba, mai mult, se punea sub semnul întrebării însuşi faptul că Securitatea a fost un organ represiv. În mod uluitor, judecătorii au considerat că nu a existat nicio relaţie de adversitate între Securitate şi poporul român în anii ’70-’80, deşi este de notorietate faptul că opozanţii regimului erau bătuţi, torturaţi etc.

Ulterior, sub presiunea uriaşă a opiniei publice, procurorul general al României a făcut o cerere de revizuire. Familia lui Gheorghe Ursu a solicitat şi ea redeschiderea dosarului.

În sprijinul cererii lor, procurorii Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au depus probatoriu care documentează fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, după ce au primit noi date de la CNSAS, precum şi material documentar întocmit de IICCMER.

Familia lui Gheorghe Ursu a depus, de asemenea, 40 de GB de informaţii cu mărturii ale dizidenţilor, opozanţilor şi dosarele de la Securitate care dovedesc dincolo de orice îndoială că au existat relaţii de adversitate între Securitate şi poporul român în anii dictaturii ceauşiste. Cererile de revizuire au fost judecate la Curtea de Apel Bucureşti, unde judecătorul Pavel Mircea Cătălin le-a respins.

Atât Parchetul General cât şi familia Ursu au făcut apel la ÎCCJ împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti şi au câştigat astfel încât cazul a ajuns din nou pe rolul CAB.

Mai merită precizat că de-a lungul celor peste trei decenii de când Andrei Ursu încearcă să aducă dreptate în cazul morţii tatălui său, statul român a făcut tot posibilul pentru salvarea celor doi securişti. Avocaţii lui au relatat că martorii au fost intimidaţi, ameninţaţi cu represalii, asupra lor şi a familiilor lor. Mai mult, "probele au fost asasinate", a relatat avocata Eugenia Crângariu. Martorii erau întrebaţi pe faţă în instanţă "nu-i aşa că au trecut 30 de ani de atunci şi nu vă amintiţi bine?", erau opriţi de judecător când încercau să îi incrimineze pe securişti iar unele din declaraţiile în care se refereau la vinovăţia securiştilor nu erau pur şi simplu transcrise şi incluse în probatoriu. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.