Cazul Bulai nu e unic: 600 de studente au semnat să schimbe codul de etică al SNSPA încă din 2017, dar universitatea le-a ignorat

Alfred Bulai (Captura video)
Loredana Diacu
30.07.2024

Peste 600 de persoane au strâns, acum şapte ani, semnături pentru schimbarea codului de etică al SNSPA. „Opriţi-vă, e ca şi cum ai vrea să schimbi Constituţia unei ţări”, relatează una dintre studente că li s-a spus, scrie Hotnews.

„Există un cod foarte dur, adică un cod aşa cum trebuie să fie”, a spus rectorul SNSPA Remus Pricopie, pentru Snoop, atunci când a fost contactat cu privire la acuzaţiile de abuz sexual aduse profesorului Alfred Bulai.

În 2017, mai multe studente au vrut să schimbe codul etic al universităţii şi au explicat că e necesar să poată trata cu mai multă responsabilitate cazurile de hărţuire sexuală din SNSPA, dar universitatea nu a ţinut cont de propunerile fetelor.

Studentele doreau introducerea în Cod a unor sancţiuni corespunzătoare pentru hărţuire sexuală, măsuri clare în caz că apar astfel de cazuri, un ghid pentru studenţi, campanii de prevenire şi consiliere psihologică gratuită pentru victime.

Mulţi dintre profesori „păreau încântaţi de idee, (…), dar de fapt era doar o chestie de faţadă”, îşi aminteşte Adela Alexandru, una dintre studentele care s-au implicat în această iniţiativă, citată de Snoop.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor