Casa Albă anunţă sancţiuni împotriva regiunilor separatiste în urma recunoaşterii lor de către Vladimir Putin
alte articole
Casa Albă a anunţat sancţiuni ca răspuns la mişcarea preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte suveranitatea independentă a celor două regiuni din estul Ucrainei, controlate de miliţii sprijinite de Rusia.
Într-un discurs televizat luni, Putin a contestat suveranitatea ucraineană, spunând că ţara a fost creată de bolşevicii Rusiei comuniste după revoluţia din 1917. El a continuat spunând că „va recunoaşte independenţa şi suveranitatea Republicii Populare Doneţk şi a a Republicii Populare Lugansk”.
„Solicit Adunării Federale a Federaţiei Ruse să susţină această decizie, iar apoi să ratifice tratatele de prietenie şi asistenţă reciprocă cu cele două republici. Aceste două documente vor fi pregătite şi semnate în viitorul foarte apropiat”, a declarat Putin. „Iar de la cei care au preluat şi deţin puterea la Kiev, cerem încetarea imediată a ostilităţilor”.
La scurt timp după ce a ţinut discursul, Putin a semnat un decret care autorizează forţele armate ruse să se desfăşoare în cele două regiuni separatiste.
Rusia continuă să aibă peste 150.000 de militari de-a lungul graniţei cu Ucraina şi în Bielorusia. Nu este clar statutul, dimensiunea şi scopul mobilizării de trupe în regiunile contestate. Ucraina afirmă că trupele ruseşti sunt prezente în Donbas de mai mulţi ani, deşi, oficial, Rusia a negat prezenţa „forţelor armate regulate” în regiune.
Washingtonul a răspuns discursului lui Putin printr-o declaraţie emisă de secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, în care afirma că mişcarea lui Putin a fost „anticipată” şi a anunţat sancţiuni imediate împotriva celor două regiuni ale Ucrainei printr-un ordin executiv al lui Joe Biden.
Declaraţia precizează că ordinul lui Biden va „interzice noi investiţii, comerţ şi finanţare către sau dinspre aşa-numitele regiuni DNR şi LNR din Ucraina. Acest ordin executiv va oferi, de asemenea, autoritatea de a impune sancţiuni oricărei persoane determinate să opereze în acele zone ale Ucrainei”.
Psaki a adăugat că urmează măsuri suplimentare pentru a aborda „încălcarea flagrantă de către Putin a angajamentelor internaţionale ale Rusiei”.
Ea a precizat, de asemenea, că măsurile luate, luni, de Statele Unite sunt separate de pachetul de sancţiuni propus împotriva Rusiei în cazul în care aceasta invadează Ucraina.
Oficialii americani s-au coordonat cu aliaţii europeni pentru a impune sancţiuni „severe” în cazul în care Rusia va invada Ucraina. Oficialii au spus că acestea includ sancţiuni împotriva sistemelor financiare majore ruseşti, împotriva unor membri ai cercului interior al lui Putin şi blocarea conductei Nord Stream 2.
Statele Unite au declarat că s-au angajat să urmeze o cale diplomatică cu Rusia. Casa Albă a anunţat duminică faptul că Biden a fost de acord „în principiu” să se întâlnească cu Putin, cu condiţia ca acesta să nu invadeze Ucraina.
Nu este clar dacă acţiunile Rusiei de luni ar modifica condiţiile SUA pentru iniţiative diplomatice sau planurile pentru o întâlnire între lideri.
Rusia a anexat Peninsula Crimeea a Ucrainei în 2014, iar regiunea Donbas a fost de atunci o scenă a violenţei între guvernul ucrainean şi grupuri separatiste, conflictul făcând peste 14.000 de victime.