Cărţi tipărite şi cărţi audio. Cum îţi afectează cărţile audio creierul
alte articole
Am analizat modul în care citirea cărţilor tipărite aduce beneficii creierului şi procesului de învăţare. Dar cum rămâne cu ascultarea cărţilor audio?
Oamenii de ştiinţă pot acum să observe ce se întâmplă în interiorul creierului atunci când acesta asimilează o poveste, fie prin intermediul ochilor, fie al urechilor.
Iată ce au descoperit.
Creierul flexibil
Cercetătorii de la Universitatea din California – Berkeley au introdus persoane într-un scaner fMRI şi le-au prezentat, ore întregi, poveşti în format audio. Au corelat fiecare cuvânt cu regiunea creierului care se activa.
Ulterior, le-au prezentat participanţilor aceleaşi poveşti, de data aceasta sub formă de text. Când au comparat modul în care creierul a reacţionat la ascultare şi la citire, au constatat că tiparele erau aproape identice. Zonele corticale care decodifică sensul s-au activat în acelaşi mod.
Există un motiv pentru care cele două căi duc la acelaşi ţel: oamenii ascultă înainte de a citi. În timpul dezvoltării, creierul nu construieşte o cale dedicată citirii. El foloseşte sistemul de vorbire deja existent şi îi cere să improvizeze.
Trebuie remarcat că atât cititul, cât şi ascultatul fac mult mai mult decât li se atribuie. Extragerea sensului dintr-o serie de simboluri sau sunete se numără printre cele mai complexe realizări pe care le îndeplineşte mintea umană fără să pară că depune efort.
Întrebarea este dacă cele două se diferenţiază în vreun mod semnificativ – iar primul indiciu apare într-o sală de clasă.
Ei aud, nu ascultă
Dacă creierul tratează cele două moduri în mod atât de similar, ar trebui să fie la fel de eficiente în predare. Dar se pare că lucrurile nu funcţioneze aşa.
În jurul anului 2010, editorii de manuale au început să le propună profesorilor versiuni audio ale cărţilor lor.
David B. Daniel, profesor emerit la Universitatea James Madison, a vrut dovezi că formatul funcţionează înainte de a le propune studenţilor acest lucru, aşa că a realizat un experiment.
A format două grupuri de studenţi. Primul grup a citit un capitol dintr-un manual de psihologie, iar celălalt a ascultat acelaşi capitol - acelaşi material, 25 de minute. Apoi a făcut un test.
„Diferenţa a fost între nota A şi nota D. Nu a fost deloc plăcut.”, a declarat Daniel pentru The Epoch Times.
Cei care au ascultat au obţinut note cu aproximativ 28% mai mici.
Rezultatele testului sunt elocvente, dar ce s-a întâmplat în momentul dinaintea testului este interesant.
Când li s-a oferit studenţilor posibilitatea de a alege, aproape toţi au ales varianta audio.
„Majoritatea oamenilor, dacă au de ales între ceva mai uşor şi ceva mai greu, vor opta pentru varianta mai uşoară pentru a obţine acelaşi rezultat”, a spus Daniel. Studenţii credeau că învaţă; senzaţia era reală, dar rezultatul învăţării nu era.
Apoi, testul le-a cerut să dovedească dacă învăţaseră ceva, iar decalajul dintre senzţie şi cunoaştere s-a adâncit sub privirile lor. Daniel strecurase o întrebare la sfârşitul testului, întrebându-i în ce grup ar fi dorit acum să fi fost. Cei care ascultaseră materialul audio şi-au schimbat aproape în unanimitate răspunsul.
„Nu îşi dădeau sema că nu ştiau până când nu au fost nevoiţi să-şi amintească prin intermediul unui test”, a spus el.
În spatele acestei diferenţe se află anumite mecanisme.
Textul tipărit oferă cititorului o hartă tactilă. O definiţie cheie poate fi plasată în partea de sus a unei pagini din stânga, servind ca punct de referinţă în spaţiu, pe care formatul audio nu îl poate oferi. De asemenea, ochii se întorc constant înapoi în timpul lecturii, putând trece din nou peste o propoziţie complicată fără ca cititorul să-şi dea seama.
Desigur, o carte audio poate fi derulată înapoi, dar acest lucru se întâmplă rar, iar pagina tipărită este plină de puncte naturale de oprire, locuri în care să faci o pauză şi să laşi o idee să se aşeze.
„[În cartea audio] nu existau pagini, nu existau locuri naturale în care să faci o pauză, pentru a-ţi consolida cunoştinţele”, a spus Daniel. „Pur şi simplu continua la nesfârşit.”
Impactul acestui impuls înainte este măsurabil. Într-un studiu separat care a comparat cititul în tăcere, cititul cu voce tare şi ascultarea, varianta audio a produs cea mai mare distragere a minţii, cea mai slabă memorare şi cel mai mic interes faţă de material.
Fără un ritm de urmat sau o pagină de care să te agăţi, mintea rătăceşte.
Dar formatul audio încă are un rol de jucat. Dacă va câştiga depinde de ceea ce păstrezi.
Argumente în favoarea formatului audio
Beth Rogowsky, profesoară la Universitatea Bloomsburg din Pennsylvania, care a predat limba engleză la gimnaziu timp de 14 ani, a realizat un studiu pentru a testa eficacitatea învăţării prin format audio.
Ea a împărţit 91 de participanţi cu studii superioare în trei grupuri.
Un grup a ascultat fragmente din „Unbroken”, o carte despre supravieţuire în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrisă de Laura Hillenbrand. Al doilea grup a citit aceleaşi pagini, iar al treilea a făcut ambele lucruri simultan, urmărind textul în timp ce se auzea naraţiunea.
Apoi, toţi au susţinut un test de înţelegere format din 48 de întrebări, iar după două săptămâni au repetat testul.
Concluziile finale?
„Nu am constatat nicio diferenţă între cele trei grupuri”, a declarat Rogowsky pentru The Epoch Times.
Experimentul lui Daniel a relevat un decalaj clar în procesul de învăţare. Studiul la fel de riguros al lui Rogowsky a constatat rezultate uniforme. Contradicţia dispare în momentul în care ne întrebăm ce încerca de fapt să facă fiecare grup de cititori.
Studenţii lui Daniel studiau material didactic din manuale, genul în care pagina şase are sens doar dacă pagina doi este reţinută în minte. Participanţii lui Rogowsky urmau o poveste care avansa.
Daniel Willingham, psiholog la Universitatea din Virginia care studiază procesul de învăţare, a declarat pentru The Epoch Times că naraţiunile se înţeleg uşor pe cale auditivă, deoarece ascultătorii se bazează pe gramatica familiară a povestirii. Textele concise, cu mai multe sensuri, sunt o altă problemă.
„Când sunt la pagina şase, ideal ar fi să fac legătura cu ce am citit la pagina doi”, a spus el. „Este foarte dificil de realizat. Este mai uşor cu textul tipărit, deoarece în cazul acestuia este uşor să te întorci înapoi.”
Totodată, textul tipărit lasă controlul ritmului în mâinile cititorului, mai degrabă decât în cele ale naratorului. Acest control este cel care oferă momentul necesar pentru a încetini ritmul şi a medita asupra unei propoziţii care merită o atenţie specială.
Merită menţionat că studiul lui Rogowsky are două limitări. În primul rând, studiul a fost finanţat parţial de Audible, compania de cărţi audio. Când a fost întrebat dacă acest lucru a influenţat rezultatul, Rogowsky a spus că sponsorul nu s-a implicat în conceperea studiului şi în analiză şi a subliniat că rezultatele nu favorizează niciun format anume.
Studiul prezenta încă o limitare, semnalată de autori. Grupul de cititori a folosit dispozitive Kindle, iar cititul de pe ecran tinde să obţină scoruri mai mici decât cititul pe hârtie. În comparaţie cu o carte tipărită, formatul audio s-ar putea să nu fi avut acelaşi succes.
Cu toate acestea, pentru cărţile care se concentrează mai mult pe naraţiune şi mai puţin pe structura vizuală şi manuale, sau pentru obiective care prioritizează înţelegerea generală în detrimentul deducţiei şi al înţelegerii mai profunde, cărţile audio par să funcţioneze bine, aşa cum a confirmat un amplu studiu publicat în „Review of Educational Research”.
Ce se întâmplă dacă citeşti şi asculţi în acelaşi timp? O meta-analiză care a sintetizat 30 de studii şi aproape 2.000 de participanţi a constatat că abordarea combinată a oferit beneficii reduse sau chiar deloc. Dublarea surselor de informare nu a dublat, şi nici măcar nu a crescut în mod semnificativ, nivelul de înţelegere. Totuşi, ar fi putut exista un beneficiu modest în combinarea citirii cu ascultarea în ceea ce îi priveşte pe cititorii cu dificultăţi şi persoanele care învaţă o a doua limbă.
O variantă finală
Întrebaţi despre propriile obiceiuri, experţii ajung la aceeaşi regulă: formatul audio pentru poveştile uşoare, formatul tipărit pentru cele mai complexe.
„Încep şi termin cu formatul tipărit”, a spus Willingham. „Păstrez cărţile audio exclusiv pentru conţinutul destul de uşor.”
Toţi experţii au menţionat, din proprie iniţiativă, o problemă: niciunul dintre aceste studii nu se referă la copiii care învaţă să citească. Toate studiile de aici au evaluat adulţi sau persoane aproape adulte, care ştiau deja să citească fluent. Înţelegerea textului şi abilitatea de bază a citirii solicită muşchi diferiţi, iar un copil care doar ascultă nu este niciodată pus în situaţia de a-l dezvolta pe cel de-al doilea.
„Nu vrem ca acest lucru să fie interpretat greşit, în sensul că ar trebui să-i lăsăm pe elevi doar să asculte cărţi audio şi să nu se mai ocupe de citit”, a spus Rogowsky.
Pentru toţi ceilalţi, verdictul este mai blând. Folosiţi cărţile audio în timpul sarcinilor de rutină: în timp ce vă deplasaţi la serviciu, spălaţi vasele sau faceţi rufele. Dar când informaţia trebuie reţinută, citiţi-o.
În cele din urmă, formatul este doar un factor secundar. O carte audio ascultată cu toată atenţia va fi întotdeauna mai eficientă decât o pagină tipărită citită în timp ce sunteţi pe jumătate distraşi. Instrumentul nu a fost niciodată cel mai important lucru.
