Carmen Moldovan (PSD) solicită desecretizarea contractului de privatizare a societăţii Cupru Min
Preşedintele Forumului Naţional al Ecologiştilor (FNE) din PSD, deputatul Carmen Moldovan, cere Ministerului Economiei desecretizarea tuturor informaţiilor referitoare la privatizarea societăţii Cupru Min, care are drepturi de exploatare pentru 60% din resursele de cupru ale României.
Deputata PSD solicită dezvăluirea tuturor datelor privitoare la valoarea companiei (estimată ca fiind mult mai mare decât preţul efectiv al tranzacţiei), precum şi la obligaţiile pe care noul proprietar le are prin contract, a informat un comunicat remis joi AGERPRES.
În mod concret, Carmen Moldovan solicită de urgenţă transparentizarea informaţiilor legate de valoarea reală a companiei, "în condiţiile în care presa şi experţii sugerează că aceasta ar fi de zeci sau sute de ori mai mare decât preţul plătit efectiv în cadrul tranzacţiei", precum şi obligaţiile noului proprietar, statuate în contract, în condiţiile în care oficialii statului român se contrazic flagrant cu privire la acestea".
"Statul român trebuie să cunoască valoarea unui zăcământ natural, iar publicul are dreptul să afle această estimare. (...) Lucian Bode, ministrul Economiei, susţine că firma care a câştigat licitaţia este obligată prin contract să acopere cheltuielile de mediu şi să menţină locurile de muncă, în timp ce Florin Vlădan, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), a afirmat că în contractul de privatizare a Cupru Min nu aveau cum să fie prevăzute obligaţii de continuare a activităţii, de dezvoltare şi de realizare a unor investiţii. Cum este posibil ca doi oficiali implicaţi direct în această tranzacţie să susţină puncte de vedere complet opuse? Cine are dreptate şi care este adevărul?", a afirmat Carmen Moldovan.
Compania Roman Copper Corp. Canada a câştigat, luni, licitaţia organizată pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societatea Cupru Min SA Abrud, la preţul de 200,772 milioane euro, preţul de pornire fiind de 57,363 milioane euro.
Statul român trebuie să cunoască valoarea unui zăcământ natural, iar publicul are dreptul să afle această estimare.
La licitaţia cu strigare au participat trei ofertanţi, OZ Minerals Limited Australia, Dundee Holding BV Olanda şi Roman Copper Corp. Canada. Cu Roman Copper Corp. Canada urmează să se negocieze clauzele contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Strategia de privatizare a societăţii Cupru Min Abrud a fost aprobată prin hotărâre de guvern, iar privatizarea a fost cuprinsă ca angajament în scrisoarea de intenţie în cadrul Aranjamentului Stand-By de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, având ca termen de realizare finalul lunii aprilie 2012.