Cancelarul Germaniei: Alegerile din România au fost influenţate masiv, şi în turul 2, de către Rusia

Alegerile din România au fost influenţate masiv, şi în turul 2, de către Rusia, dar democraţia din România a fost suficient de puternică, a declarat cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Nicuşor Dan.
Răspunzând la o întrebare a presei despre interferenţa rusă, Merz a subliniat că asistăm de câţiva ani la o creştere, sporire şi mai mare a încercărilor Rusiei şi a altor ţări de a diviza UE, de a slăbi alianţa transatlantică şi de a informa greşit opinia publică.
„Cred că e una dintre cele mai mari provocări cu care ne confruntăm noi, democraţiile liberale. Vrem şi dorim să facem faţă acestor provocări doar prin mijloace democratic legitimate. Facem asta şi apreciez colaborarea dintre instituţiilie noastre”, a declarat Merz, subliniind importanţa schimbului de informaţii despre interferenţa rusă dintre ţări.
Merz a mai punctat că „am observat cu mare atenţie alegerile din România, au fost influenţate masiv şi în turul 2, de către Rusia, dar democraţia din România a fost suficient de puternică şi a reuşit să răspundă cu o campanie electorală finalizată cu preşedintele care e azi în vizită la noi.”
La rândul său, Nicuşor Dan a declarat că în România va exista, într-un termen rezonabil, un raport pe acest subiect.