Călin Popescu-Tăriceanu a fost audiat ca martor în dosarul Rompetrol

Călin Popescu-Tăriceanu (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
27.02.2012

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost audiat, luni, în calitate de martor, în dosarul Rompetrol, el declarând în instanţă că a cumpărat acţiuni de la această companie, dar a fost o tranzacţie "modestă", iar acuzaţiile de manipulare a pieţei de capital sunt greu de susţinut.

"Nu am cumpărat acţiuni Rompetrol în prima zi de tranzacţionare. Am observat că acţiunile odată listate au început să crească şi am considerat, după patru-cinci zile de la listare, că pot fi un plasament profitabil. Prima zi de tranzacţionare a făcut obiectul unor articole de presă în mai multe publicaţii de larg tiraj", a spus Călin Popescu-Tăriceanu în faţa instanţei.

El a afirmat că "orice acuzaţie trebuie dovedită".

"E greu de susţinut teza unei manipulări a pieţei de capital, dar instanţa, pe baza probelor, se va pronunţa. În calitate de ministru nu am avut legătură cu privatizarea Rompetrol, inclusiv problema creanţei Libia. Nu mi-a fost cunoscută, nu am niciun comentariu de făcut", le-a spus Tăriceanu ziariştilor, după ce a ieşit din sala de judecată.

De asemenea, el a precizat că a cumpărat acţiuni Rompetrol, dar că a fost o tranzacţie "modestă".

Următorul termen al procesului a fost fixat pentru 7 martie.

La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.

O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 milioane de dolari, procurorii susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor