Călin Georgescu, din nou la Parchet. Scandări ale susţinătorilor şi prelungire a controlului judiciar

Protest pro-Călin Georgescu la Parchet
Loredana Diacu
24.04.2025

Fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu s-a prezentat miercuri la Parchetul General, unde procurorii au decis să îi prelungească cu 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar. Acesta urma să expire sâmbătă.

În faţa instituţiei, Georgescu a fost întâmpinat de circa 100 de susţinători care au scandat "Georgescu preşedinte", "Noi suntem Georgescu", "Noi am votat, Hristos a înviat", "Simioane ai trădat, Călin e nevinovat".

Ca de obicei, Călin Georgescu a ignorat presa care a încercat să îi pună întrebări.

Reamintim că Georgescu este acuzat de şase infracţiuni:

  • instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată
  • comunicarea de informaţii false
  • fals în declaraţii în formă continuată
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup
  • promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
  • iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Vă invităm să vizionaţi şi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor