Ana Birchall: "OPERAŢIUNEA Marea Secretizare". Dacă nu se modifică legea, 2026 va fi anul izbăvirii pentru corupţi

Fosta ministra a Justiţie, Ana Birchall, atrage atenţia că în timp ce românii muncesc şi plătesc taxe la vedere, începe operaţiunea Marii Secretizări a declaraţiilor de avere! Mai exact, ea avertizează ca se apropie termenul până la care Guvernul şi/sau Parlamentul pot face ceva pentru ca declaraţiile de avere să nu devină secrete, conform deciziei CCR din 2025.
"Vom avea, oficial, raportarea averilor făcută pe ascuns, departe de ochii cetăţenilor." avertizează ea.
De asemenea, ea îl acuză de lipsă de transparenţă pe Nicuşor Dan pe motiv ca "anul trecut (...) şi-a completat declaraţia de avere, dar... doar pe numele lui."
"Deşi legea NU îi interzice să dea un exemplu de transparenţă şi să declare averea familiei, a ales să se ascundă în spatele interpretării CCR." susţine ea.
Redăm postarea Anei Birchall:
OPERAŢIUNEA „Marea Secretizare” a declaraţiilor de avere!
În timp ce românii muncesc şi plătesc taxe la vedere, clasa politică şi-a ridicat propriul „Zid al Berlinului” în faţa transparenţei.
Au trecut 8 luni de la decizia CCR din mai 2025, iar rezultatul este revoltător: 2026 este anul izbăvirii pentru corupţi.
Anul acesta, demnitarii vor respira uşuraţi.
Fără vile la vedere, fără conturi verificate de presă, fără întrebări despre soţii, parteneri de viaţă, copii sau rude care „moştenesc” averi peste noapte. Ei, nu noi.
Ce au reuşit să îngroape sub preş dacă nu se modifică legea?
Publicul NU mai are acces la declaraţiile de avere.
Totul rămâne la ANI, o instituţie lăsată intenţionat în comă.
Soţii/soţiile şi partenerii de viaţă dispar din obligativitatea declaraţiilor de avere!
Ne întoarcem la epoca „Mătuşa Tamara”: averile se mută pe numele soţiilor, partenerilor de viaţă etc, iar legea îi protejează acum oficial.
Parlamentul (fie că vorbim de putere sau opoziţie) a „tăcut” strategic.
Coaliţia PSD, PNL? USR şi UDMR au avut 45 de zile să repare legea.
Au trecut 250 de zile.
N-au mişcat un deget pentru că se pare că le convine de minune!
Nu numai lor!
Exemplul (prost) vine de la vârf!
Nu putem vorbi despre secretizarea declaraţiilor de avere fără să privim spre Cotroceni.
Ne amintim campania de anul trecut: „România Onestă”. Promisiuni de transparenţă totală şi integritate etc etc.
Ce au primit românii? O lecţie de eschivă.
După săptămâni de ezitare, anul trecut, Preşedintele şi-a completat declaraţia de avere, dar... doar pe numele lui.
Deşi legea NU îi interzice să dea un exemplu de transparenţă şi să declare averea familiei, a ales să se ascundă în spatele interpretării CCR.
Domnule Preşedinte, transparenţa nu e o bifă birocratică, e un act de onoare şi caracter! Şi mai este şi respectarea promisiunilor şi a cuvântului dat în campanie!
Dacă de la vârful statului vine opacitatea, ce pretenţii să mai avem de la alţii?
„România Onestă” s-a transformat peste noapte în „România la Secret”.
Avem un regres istoric de 20 de ani!
Am luptat în 2019, ca ministru al Justiţiei, să opresc acest asalt. Atunci am blocat încercările de a slăbi regimul declaraţiilor de avere blocând modificările toxice promovate de gaşa Savonea!
Astăzi, sub patronajul unor judecători CCR susţinuţi politic, cu tăcerea complice a Preşedintelui, Ministrului Justiţiei (şi deci a Guvernului) „mutilarea” legii este completă.
„Fragilizarea demnităţii demnitarului” – aceasta e scuza CCR.
Dar cine protejează demnitatea cetăţeanului cinstit care este furat cu legea în mână?
P.S. 1 Calendarul complicităţii este clar: termenul limită pentru depunerea declaraţiilor (15 iunie) se apropie cu paşi repezi.
Dacă Parlamentul sau Guvernul nu modifică legea de urgenţă, declaraţiile se vor depune “la secret”, conform deciziei CCR din 2025.
Vom avea, oficial, raportarea averilor făcută pe ascuns, departe de ochii cetăţenilor.
Parlamentul a „tăcut” strategic. Coaliţia de guvernare PSD, PNL, USR şi UDMR au avut 45 de zile să repare legea.
Guvernul, prin Ministerul Justiţiei, nu a iniţiat niciun proiect de lege deşi ar fi putut adopta un proiect de lege în procedură de urgenţă! Ca este o urgenţă combaterea corupţiei.
Şi Preşedintele a tăcut strategic, deşi aseară, manipulaţi, dădea vina numai pe Parlament pentru “reţeta prescrierilor”.
De ce tace Preşedintele pe subiectul secretizării declaraţiilor de avere şi nu solicită modificarea urgentă a legislaţiei dacă chiar este onest preocupat de funcţionalitatea justiţiei?
În convine secretizarea declaraţiilor de avere? Oare de ce? Fapte, nu vorbe deşarte!
Cine se teme de transparenţă nu are ce căuta în funcţii publice!
Dacă nu ai nimic de ascuns, n-ai de ce să te temi.
Românii nu sunt „fraierii” care să finanţeze privilegii ascunse şi averi dosite.
Eu nu voi tăcea, chiar dacă mă aştept să fiu iar atacată şi marginalizată.
În asemenea momente se vede adevăratul caracter şi principii şi cine are curajul să le apere!
Voi?
Distribuie dacă şi tu vrei ca România să fie scoasă din ghearele corupţiei organizate şi a politicii furtului.
Distribuie dacă şi tu te-ai săturat de legi făcute pentru a proteja clicile, nu cetăţenii!
Numai aşa putem începe Să Ne Facem Bine!
P.S. 2 Eu anul trecut, chiar şi după decizia CCR, mi-am completat declaraţia de avere integral! Şi este aceeaşi din prima zi în care am intrat în viaţa publică pentru ca tot ce am eu şi soţul meu este obţinut legal ÎNAINTE ca eu să intru în politică şi FĂRĂ NICIO LEGĂTURĂ CU ROMÂNIA. În fapt, nimeni din familia mea NU a avut un contract sau o afacere cu statul român!" scrie, pe Facebook, Ana Birchall