Consultant fiscal critică dur OUG 7: Probleme pentru maşinile în leasing!

Avocatul şi consultantul fiscal Gabriel Biriş avertizează că OUG 7, intrată în vigoare pe 25 februarie poate bloca transferul maşinilor din leasing către utilizatori şi critică avalanşa de ordonanţe: „Idei bune, implementare horror”, spune consultantul fiscal, potrivit Mediafax.
El mai avertizează că actul normativ ar putea genera noi probleme administrative şi blocaje pentru contribuabili şi subliniază că situaţia reflectă modul în care sunt redactate unele legi în România.
„Din nou despre "noi muncim, noi nu gândim"… De fapt nu noi, ci "deştepţii" noştri ce scriu legile!”, afirmă Biriş.
Potrivit consultantului, ordonanţa introduce obligativitatea prezentării certificatului fiscal de la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL) nu doar pentru tranzacţiile cu case şi terenuri, ci şi pentru vânzarea sau transferul maşinilor iar această prevedere ridică mari semne de întrebare în cazul autoturismelor achiziţionate prin leasing financiar
Biriş atrage atenţia că, în cazul leasingului financiar, impozitul local este plătit de utilizatorul maşinii, nu de firma de leasing care deţine juridic bunul până la finalul contractului.
„OK. Ce facem însă cu zecile de mii de maşini luate în leasing financiar (pentru care oricum plata impozitului local e datorată de utilizator)?”, întreabă economistul.
Biriş avertizează că noua regulă ar putea duce la situaţii absurde în care transferul de proprietate este blocat, deşi utilizatorul şi-a plătit toate obligaţiile.
„Rămân firmele de leasing cu ele pe stoc? Nu le mai transferă proprietatea utilizatorilor dacă au datorii la DITL, deşi sunt plătite?”, afirmă Biriş.
„Şi eu, dacă am o maşină în leasing, ce mă fac dacă la sfârşit aflu că firma de leasing nu şi-a plătit cine ştie ce impozit local? Rămân fără maşina pentru care am plătit şi ratele şi impozitul local?”, a adăugat el.