Câciu, despre manevrele de la mega-agenţia care va controla companiile de stat: Erori neintenţionate
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) va avea noi şefi interimari până când va fi numită o nouă conducere aleasă printr-un procedeu de selecţie care să nu fie contestat de Comisia Europeană, informează Hotnews.ro.
Potrivit sursei citate, aceştia vor avea mandate de maxim 6 luni. Fosta conducere AMEPIP demisionase în iulie, în urma observaţiilor transmise de Comisia Europeană, iar premierul Marcel Ciolacu va fi cel care va numi noii şefi interimari.
În aceste împrejurări, Guvernul a aprobat luni o ordonanţă de urgenţă care creează cadrul legal pentru asigurarea conducerii interimare a AMEPIP, dar şi eliminarea unor excepţii de la legislaţia privind guvernanţa corporativă pentru RAAPPS, prevederi necesare pentru îndeplinirea criteriilor jalonului 439 din PNRR.
„La fel ca în cazul întreprinderilor publice din industria de apărare şi securitate naţională, şi în situaţia RAAPPS procedura de selecţie a membrilor consiliului de administraţie cuprinde o etapă suplimentară constând în efectuarea verificării de securitate prevăzută de standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România. În situaţia în care un candidat selectat nu a obţinut avizul favorabil necesar pentru accesul la informaţiile clasificate, acesta nu poate fi numit în funcţia de administrator al întreprinderii publice”, a anunţat Guvernul.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a vorbit despre situaţia de la AMEPIP şi susţine că a fost vorba despre erori neintenţionate, că procedura se va relua ţinând cont de observaţiile Comisiei Europene.
„Conducerea s-a retras, se reia procedura, nu mai este niciun semn de întrebare. Au fost nişte erori, dacă vreţi, neintenţionate pentru că nu avem o legislaţie foarte explicită. Se ţine cont de observaţiile Comisiei Europene, procedura se reia şi se va face astfel încât să nu se mai întâmple astfel de interpretări”, a declarat luni, înainte de şedinţa de Guvern, Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Context
Reamintim că, la începutul lunii iulie, Economedia.ro afirma că Victor Moraru, unul dintre apropiaţii lui Marian Neacşu, considerat eminenţa cenuşie a guvernului şi omul care controlează agenda premierului Marcel Ciolacu, era suspectat de incompatibilitate şi conflict de interese pentru modul în care a ajuns vicepreşedinte al AMEPIP, super-agenţia care va controla modul în care funcţionează companiile cu capital de stat, adică firme cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro.
Se consideră că niciunul dintre cei trei şefi ai AMEPIP nu ar fi îndeplinit cerinţele de experienţă necesare pentru a ocupa aceste posturi, mai arată informaţiile obţinute de Economedia. Detalii aici.
Demisiile au venit ulterior.