Bursa zvonurilor în PNL: Hellvig, Crin Antonescu şi Bolojan, nume vehiculate pentru înlocuirea lui Ciucă în cursa pentru Cotroceni

Eduard Hellvig
Andrei Pricopie
05.09.2024

Alegerile bat la uşă, context în care apar tot mai multe scenarii şi calcule. La liberali, spre exemplu, s-a vehiculat chiar înlocuirea lui Nicolae Ciucă în cursa pentru Cotroceni cu nume precum Crin Antonescu, Eduard Hellvig sau Ilie Bolojan, în contextul în care şeful PNL stă prost în sondajele de opinie.

Scenariul a fost comentat în platoul Digi24:

Jurnalistă: Nu stă tocmai bine Nicolae Ciucă în sondaje şi asta au văzut-o cu toţii. Cu siguranţă a fost un motiv de discuţie în săptămânile trecute, astfel încât să găsiţi un lider care să ducă partidul din nou la guvernare. Vreau să vă întreb aşa: aceste nume au apărut? Adică le-aţi auzit în partid? Care ar putea să fie prezidenţiabil? Crin Antonescu, de exemplu, Eduard Hellvig, vedem acum un nume nou, şi Ilie Bolojan, care apare cam la orice bursă a zvonurilor în PNL.

Alexandru Muraru (PNL): Am fost la acea şedinţă pe care dumneavoastră o invocaţi şi nu s-a discutat nicio clipă de schimbarea candidatului. Dimpotrivă, pe 15 septembrie va avea loc un Consiliu Naţional care va valida candidatura domnului preşedinte Ciucă. În Biroul Politic Naţional s-a dat un vot în unanimitate într-o structură cu 70 de oameni, cu toţi preşedinţii de organizaţii şi aşa mai departe. Deci nu există niciun fel de posibilitate.

Jurnalistă: Să se schimbe nu, domnule Muraru, dar noi vorbim despre nişte discuţii între lideri, nu neapărat nişte şedinţe oficiale. Asta, clar, departe de noi de a spune de şedinţe oficiale. Sunt surse politice care spun că s-a ridicat acest nume, s-a propus şi s-ar fi discutat cu ei.

Alexandru Muraru: Păi la acea şedinţă se face trimitere. Vă spun sigur că despre acea şedinţă se face vorbire, care nu a fost una neapărat oficială. Nu a fost o şedinţă la care au participat toţi liderii, a fost o şedinţă la care au participat preşedinţii celor mai importante organizaţii din ţară şi prim-vicepreşedinţii şi preşedintele partidului şi nu s-a discutat nicio clipă despre aşa ceva.

Avem cercetări care ne arată că preşedintele Ciucă o să intre în turul 2 al alegerilor prezidenţiale cu candidatul PSD, domnul Ciolacu, iar tradiţia este ca Partidul Naţional Liberal să câştige alegerile prezidenţiale şi, sigur, PSD o să piardă alegerile prezidenţiale, că aşa s-a întâmplat de 20 de ani.

Jurnalistă: Asta spuneam şi eu. Tradiţia asta vor să o spargă cei din PSD, adică să o schimbe acum şi să câştige ei. Au spus-o de nenumărate ori că după 20 de ani se schimbă totul.

Alexandru Muraru: Acum e mai dificil pentru PSD să facă asta decât era în 2014 sau în 2004, pentru că sunt mai mulţi candidaţi, pentru că sunt candidaţi, din punctul meu de vedere, mai buni. Pentru că actualul lor candidat, fără supărare, domnul Ciolacu, este sub domnul Ponta sau sub Mircea Geoană sau sub Adrian Năstase, care au pierdut alegerile prezidenţiale în 2004, 2009, 2014 şi pentru că aceste condiţii nu sunt întrunite în nişte condiţii minimale. În turul 2, Partidul Social Democrat nu mai poate lua alte voturi decât cele pe care le câştigă în turul 1 al alegerilor prezidenţiale, dacă lucrurile rămân aşa.

Jurnalistă: Imediat o să-l întreb şi pe domnul Zetea ce părere are despre faptul că domnul Ciolacu este sub aceşti candidaţi. Dar, doamna Ţoiu, v-aş întreba cum vi se pare această propunere? Acest lucru care a fost discutat, numele lui Eduard Hellvig. S-au făcut multe speculaţii în momentul în care a plecat de la SRI, după care s-au liniştit apele şi pare că, între timp, totuşi a rămas aşa o idee în PNL că ar putea să fie el candidatul. Cum îl vedeţi?

Oana Ţoiu (USR): Nu l-am întâlnit niciodată şi nu am o opinie despre candidatura pe care ar putea-o avea. Am o opinie foarte clară despre viitorul României şi este cât se poate de clar. Noi vedem asta şi din sondajele noastre şi din sondaje care au apărut în piaţa publică fără să fie comandate de noi. În acest moment, pentru românii care nu mai vor un viitor sub PSD, prima opţiune de încredere este Elena Lasconi. Nu cred că dacă PNL îşi schimbă candidatul în acest moment, altfel decât susţinând-o pe Elena Lasconi, va susţine în turul doi şansa României de a avea un preşedinte care nu e PSD.

Jurnalistă: Domnule Zetea, Marcel Ciolacu în momentul acesta ar fi avut o luptă mai grea cu Eduard Hellvig sau are o luptă mai grea cu Nicolae Ciucă? Sau cu Crin Antonescu?

Gabriel Zetea (PSD): Acum, în primul rând, o să răspund la provocarea colegului de la Partidul Naţional Liberal, care o să spună că orice voi spune despre domnul Ciolacu o să fiu subiectiv. Evident că am o părere bună, evident că ştiu şi îi cunosc experienţa politică pe care o are, o experienţă politică mai bogată decât toţi ceilalţi candidaţi pe care i-a avut Partidul Social-Democrat până acum, în ultimii 20 de ani. Dar acum l-aş provoca să facă o comparaţie între domnul Ciolacu şi domnul Traian Băsescu din punct de vedere al "animalului politic", aşa cum a fost Traian Băsescu.

Nu cred că încape comparaţii cu ceilalţi candidaţi de pe zona de dreapta, adică nu cred că se compară niciunul cu cei care au câştigat alegerile până acum. Urmează să demonstreze asta în viitor. Cu toţii au demonstrat că sunt foarte buni oameni politici abia după ce au câştigat. Cei care pierd alegerile, evident, nu mai au şansa asta să demonstreze că sunt foarte buni oameni politici. Aşadar, cred că ne antepronunţăm. Eu zic să lăsăm românii să vină la vot şi să ne arate.

Aşa că Partidul Social Democrat încearcă să evite greşelile pe care le-a făcut. Nu neg că în ultimii 20 de ani candidaţii Partidului Social Democrat la alegerile prezidenţiale au arătat în spaţiul public o campanie din care s-a desprins o notă de aroganţă. A existat acest lucru, ne-a fost reproşat acest lucru Partidului Social-Democrat.

Şi cred că Marcel Ciolacu e primul care va demonstra că nu e un om arogant. Şi cred că îl vedem în desfăşurarea zilnică a activităţilor sale. Vedem în interviurile pe care le are. Nu cred că aroganţa este unul dintre lucrurile care i se pot reproşa. Poate altele, evident. Nimeni nu e perfect, nimeni nu este supus doar perfecţiunii, ba dimpotrivă, suntem oameni, ca atare suntem prin definiţie imperfecţi. Şi Marcel Ciolacu are, până la urmă, neajunsurile sale, dar nu cred că i se poate reproşa asta cu aroganţa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor