Bucureşti: Noi staţii de metrou la Facultatea de Drept, Cişmigiu şi Romarta Copiilor
alte articole
În zona centrală a Bucureştiului, pe tronsonul Eroilor - Universitate, Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei - Pantelimon) va avea patru, informează b365.ro. Astfel, acest tronson va traversa zona centrală şi va include staţiile Eroilor, Haşdeu, Cişmigiu şi Universitate.
Conform Raportului referitor la impactul asupra mediului al Magistralei M5, realizat de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, cu datele furnizate de proiectantul magistralei, amenajarea acestor staţii va aduce modificări semnificative în aspectul zonelor.
Staţia Eroilor 2
Cea de-a doua staţie de metrou din zona Eroilor va fi amenajată sub Parcul Eroilor Sanitari, având o adâncime de aproximativ 18 metri şi o lungime 150 de metri. Zonele de acces vor fi două la număr, una va fi situată la intersecţia dintre Bulevardul Eroilor Sanitari şi Bulevardul Eroilor, iar cealaltă va fi construită dintr-o staţie deja existentă la Eroilor.
De asemenea, în cea de-a doua zonă de acces, va fi construit sub Bulevardul Eroilor un pasaj pasaj pietonal şi comercial. Traseul acestei linii de metrou va trece pe sub Râul Dâmboviţa şi casetele de apă uzată de sub aceasta şi pe sub Magistrala 1 de metrou. În plus, unde se face legătura între staţia Eroilor 1 cu Eroilor 2, va fi realizată şi o legătură tehnologică între Magistrala 1 şi Magistrala 5.
Staţia Haşdeu
Această staţie va fi amenajată între Facultatea de Drept şi intersecţia Kogălniceanu-Vasile Pârvan, unde este o benzinărie Petrom. În spaţiul verde din curtea Facultăţii de Drept va fi construită una dintre zonele de acces, cealaltă fiind amplasată pe trotuarul străzii B.P. Haşdeu, din cauză că trotuarul străzii Mihail Kogălniceanu este prea îngust.
Adâncimea staţiei Haşdeu va fi de circa 14 metri, unde vor fi deviate reţelele de apa, canal, termoficare şi electrice din zonă şi vor fi tăiaţi 17 arbori de pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu şi 11 copaci din incinta Facultăţii de Drept.
Totodată, va fi construită şi o galerie comercială de la staţia Haşdeu până la staţia Universitate 2.
Staţia Cişmigiu
Staţia Cişmigiu este amplasata, între ieşirea Parcului Cişmigiu din Strada Zalomit şi accesul central al parcului de-a lungul Bulevardului Regina Elisabeta.
Cinci intrări sunt propuse pentru această staţie care va avea o adâncime de aproximativ 14 metri. Prima ar fi în curtea liceului Gheorghe Lazăr, la intersecţia Bulevardul Regina Maria - Schitu Măgureanu, a doua pe trotuarul din strada Zalomitu, următoarele două intrări ar fi în stânga şi în dreapta clădirii Primăriei, pe străzile Anghel Saligny şi Elie Radu şi ultima ar putea fi amplasată vis-a-vis de Liceul Gheorghe Lazăr, pe strada Silfidelor, care va prelua călătorii ce vin dinspre Izvor.
În acest proiect, se ia în calcul şi realizarea unei legături cu staţia Izvor, de pe Magistrala 1, printr-un pasaj subteran ce va avea o lungime de 200 de metri şi care va fi construit de-a lungul Bulevardului Schitu Măgureanu.
În zona în care se află McDonald’s Cişmigiu, la intersecţiile Bulevardului Kogălniceanu cu Strada Brezoianu se are în vedere construirea unui pasaj pietonal.
Staţia Universitate 2
În ceea ce priveşte staţia Piaţa Universităţii 2, aceasta va fi construită la 100 de metri vest de pasajul subteran, la o adâncime de aproape 14 metri.
Va exista în această zonă şi un pasaj pietonal subteran, de-a lungul Bulevardului Regina Elisabeta până la Facultatea de Drept, unde vor exista spaţii comerciale de o parte şi de alta şi accese, scări fixe, mobile şi ascensoare în intersecţiile bulevardului Regina Elisabeta cu Calea Victoriei şi Academiei. Suprafaţa pasajului va fi de 2810 metri pătraţi şi va avea un volum construit de 15.034 metri cubi care va include şi accesele.
Prin Pasajul de la Universitate se va face accesul în această staţie, prin intermediul unui gol de 10 metri în peretele de vest al acestuia. Prin urmare, cele patrul zone de accese în pasaj vor fi folosite şi pentru staţia Universitate 2.
Deoarece galeria de metrou va fi construită în săpătură deschisă între Calea Victoriei şi noua staţie, aici vor putea fi construite încă patru accese şi pasaje pietonale, una în vecinătatea statuii lui Spiru Haret, prevăzut cu scara fixă, rulantă şi lift, cea de-a doua cale de acces va fi situată lângă librăria Eminescu, prevăzut cu două lifturi suprapuse, a treia va fi în faţa magazinului Romarta Copiilor, prevăzut cu scara fixă, rulantă şi lift şi cea de-a patra zonă de acces va fi amplasată pe pe trotuarul de pe Calea Victoriei lângă Pizza Hut, prevăzut cu scara şi lift.
Tunelurile de metrou ale noii magistrale vor trece pe sub pasajul pietonal de la Universitate şi pe deasupra tunelurilor aparţinând Magistralei 2 (Berceni - Pipera).
Informaţii generale
Tronsonul va veni din Drumul Taberei, pe lângă Academia Militara, apoi pe Bulevardul Eroilor şi prin Parcul Eroilor Sanitari, va subtraversa Râul Dâmboviţa, în aval de pod şi va continua prin Parcul Operei până în dreptul Operei Naţionale. Continuarea traseului liniei de metrou va fi făcută spre bulevardul Mihail Kogălniceanu şi respectiv Regina Maria până la Piaţa Universităţii.
Magistrala 5 va face legătura între cartierele Drumul Taberei şi Pantelimon, prin centrul Capitalei şi cuprinde 14 staţii: Râul Doamnei, Valea Argeşului, Valea Ialomiţei, Brâncuşi, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2, Haşdeu, Cişmigiu şi Universitate, potrivit datelor proiectului.