Bucureştenii sunt invitaţi la Festivalul Internaţional de Statui Vivante
alte articole
"Cu această ediţie, a V-a, într-un an aniversar când Masca împlineşte 25 de ani de existenţă, revenim la misiunea noastră apostolică, aceea de a genera act de cultură autentic pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de teatru, cartierele depărtate de centrul Capitalei. Anul acesta vor fi cartierul Crângaşi şi sectorul VI, adică locul în care suntem bine primiţi, respectaţi iubiţi şi aşteptaţi. Veţi putea vedea multe statui vivante venite din străinătate, dar şi pe cele create special de Masca pentru această ediţie. Publicul va putea admira, alege şi aprecia căci va avea de unde, dar mai ales va putea vibra alături de poveştile fascinante, tulburătoare adesea ale statuilor unei ediţii pe care o dorim mai presus de toate cele anterioare." informează Teatrului Masca, pe site-ul instituţiei.
În cadrul ediţiei organizate în Parcul Crângaşi, Teatrul Masca va prezenta, în premieră, peste 20 de statui şi grupuri statuare vivante care îşi propun să-i ducă pe privitori "într-o lume a poveştilor, care mai de care mai frumoase, a clinchetelor de glasuri venite parcă dintr-o lume paralelă, a bucuriei de a fi, pentru câteva clipe sau minute în atenţia voastră şi a lumii întregi."
Printre invitaţii ediţiei din acest an sunt trupe din Belgia, Maceodonia, Ucraina, Olanda, Portugalia etc.
"În ansamblul artelor străzii, statuia vivantă ocupă un loc aparte. Misterioasă, surprinzătoare, amuzantă adesea, profundă uneori, statuia vivantă nu poate fi ocolită, atrage privirile ca un magnet, incită la comentarii, propune meditaţii asupra condiţiei umane şi nu poate fi uitată niciodată. Orice turist care a trecut prin Barcelona va povesti cu siguranţă că s-a plimbat şi a admirat statuile umane de pe celebra La Rambla. Stranie putere trebuie să aibe această statuie vivantă ca să se vorbească despre ea atunci când ai drept concurenţă teribilă realitatea Gaudi de exemplu!", scrie directorului teatrului Masca, actorul Mihai Malaimare.
Spectacolele din cadrul festivalului vor putea fi urmărite în direct, prin live streaming, pe pagina special creată pentru aceste transmisii http://teatrulmasca.live2web.ro. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă, ora 17,00 iar programul poate fi accesat aici.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.