Turneul european al companiei Shen Yun Performing Arts se încheie cu un succes răsunător în Spania

Renumita companie de dans clasic chinez, Shen Yun Performing Arts, cu sediul la New York, şi-a încheiat turneul european din 2015 cu trei spectacole de mare succes găzduite de prestigiosul Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Spania. Un public entuziast a umplut sala de teatru atât la primul spectacol, care a avut loc în seara de vineri, 24 aprilie, cât şi la celelalte două spectacole prezentate sâmbătă, 25 aprilie.
Spania: Prestigiosul Gran Teatre del Liceu din Barcelona a fost umplut de publicul spaniol care a participat la ultimul spectacol prezentat de Shen Yun în 25 aprilie 2015. (Epoch Times)
Mioara Stoica
01.05.2015

Renumita companie de dans clasic chinez, Shen Yun Performing Arts, cu sediul la New York, şi-a încheiat turneul european din 2015 cu trei spectacole de mare succes găzduite de prestigiosul Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Spania. Un public entuziast a umplut sala de teatru atât la primul spectacol, care a avut loc în seara de vineri, 24 aprilie, cât şi la celelalte două spectacole prezentate sâmbătă, 25 aprilie.

Răsplătind dansatorii cu aplauze îndelungate pentru prestaţia lor minunată, publicul şi-a luat rămas bun de la compania Shen Yun până anul viitor, atunci când aceasta va reveni pe bătrânul continent cu un spectacol complet nou.

Shen Yun prezintă în spectacolele sale cei mai buni balerini din lume instruiţi în arta dansului clasic chinez, cât şi o orchestră unică, care îmbină armonios instrumente muzicale din Orient cu instrumente clasice din Occident. Dansul clasic chinez, partea centrală a spectacolului Shen Yun, a fost transmis de generaţii la curţile imperiale din China, dar şi printre oamenii de rând şi este folosit de companie pentru a transpune în scenă legende din China Antică sau tradiţii şi costume ale diferitelor etnii sau dinastii ale Vechiului Imperiu.

Mulţi spectatori fascinaţi au comentat pentru Epoch Times impresiile lor despre spectacol.

Carmen Martínez, fotograf gastronomic, a fost încântată de modul în care Shen Yun prezintă cultura chineză tradiţională. Totodată, aceasta a avut cuvinte de laudă pentru fundalurile digitale realizate cu tehnologie de ultimă oră, care au transportat publicul într-o lume în care cerul şi pământul sunt unul singur - pe care le-a descris ca fiind „vizual uimitoare” şi care „transmit multe emoţii. Frumuseţe, ritm şi spiritualitate”.

La rândul său, Ibrahim Lachgur, expert în informatică, a declarat că recomandă tuturor să vadă neapărat spectacolul care va fi prezentat anul viitor. El a subliniat, de asemenea, misiunea companiei Shen Yun, care este aceea de a reînvia cultura tradiţională chineză de 5.000 ani, care a fost aproape complet pierdută după mai mult de 65 de ani de dominaţie a regimului comunist.

El a admirat în special faptul „că cineva şi-a asumat responsabilitatea şi a depus un efort extraordinar pentru a realiza acest lucru, făcând înconjurul lumii pentru a transmite oamenilor, cu un astfel de gest frumos şi cu o astfel de reprezentare frumoasă, emoţii de neuitat, dar comunicând în acelaşi timp şi un mesaj", a spus el.

Juan Pedro Chevilliñor, militar, s-a bucurat de ultimul spectacol din 2015 al Shen Yun în Spania, într-un mod foarte special: încă de anul trecut încercase să vadă spectacolul dar nu a putut procura bilete deoarece se epuizaseră. Anul aceasta a reuşit, iar spectacolul i-a întrecut toate aşteptările.

„Dintotdeauna am iubit cultura chineză, m-a interesat, este o cultura antică, cultura umanităţii. Îmi umple sufletul şi mă interesează foarte mult. De asemenea, totul este plin de culoare. Muzica este foarte relaxantă. Sincer, mă umple, acesta este cuvântul potrivit!”

Cea mai renumită companie de dans clasic chinez, Shen Yun Performing Arts, cu sediul la New York, are patru trupe diferite care efectuează simultan turnee în întreaga lume. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi shenyunperformingarts.org.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor