O piesă adaptată după manifestul lui Breivik ar urma să fie montată la Oslo
Un mic teatru din Oslo intenţionează să pună în scenă o controversată piesă inspirată din manifestul ideologic al lui Anders Behring Breivik, autorul atacurilor din iulie 2011, din Norvegia, care s-au soldat cu 77 de morţi, scrie Le Monde, citându-l pe unul din responsabilii 'Casei dramaturgiei' (Dramatikkens hus).
Piesa a fost scrisă de danezul Christian Lollike în luna octombrie şi se intitulează 'Manifest 2083'. Lollike ar urma chiar să joace rolul lui Breivik. Piesa este un monolog construit în jurul manifestului de 1.500 de pagini difuzat pe internet de extremistul norvegian de 33 de ani chiar înaintea atacurilor.
Proiectul lui Christian Lollike a generat deja un val de critici în Danemarca. În Norvegia, preşedintele Asociaţiei victimelor atacurilor din 22 iulie, Trond Henry Blattmann, care şi-a pierdut un fiu în masacrul de pe Insula Uttoya, a calificat proiectul drept 'extrem de şocant'.
'Nu avem nimic împotriva unei dezbateri despre opiniile de extremă dreapta. Ştim că în legătură cu acest subiect vor apărea cărţi, filme şi de ce nu şi piese de teatru, a explicat acesta luni. Dar nu putem fi de acord cu forma propusă de acest proiect, de monolog pe baza manifestului lui Behring Breivik'.
În faţa tuturor criticilor, regizorul Kai Johnsen a relevat importanţa montării acestei piese. 'Trebuie să avem cea mai mare înţelegere şi cel mai mare respect pentru ceea ce simt familiile victimelor şi supravieţuitorii, a spus acesta. Dar nu a fost numai un atac îndreptat împotriva unui anumit număr de persoane, a familiilor şi prietenilor acestora, ci un atac care viza societatea în ansamblu'.
Potrivit acestuia, arta permite, de asemenea, 'decriptarea problematicii' ridicate de aceste atentate, în timp ce dezbaterea despre acest subiect este dominată de puncte de vedere de natură juridică, jurnalistică şi psihiatrică.
Ostil faţă de multiculturalism şi 'invazia musulmană' în Europa, Anders Behring Breivik a omorât 77 de persoane într-un atentat cu bombă lângă sediul guvernului norvegian, apoi în atacul asupra sutelor de tineri laburişti care participau la o tabără de vară pe Insula Uttoya, în apropiere de Oslo.