Boom de mici genii: în şcoli private de la doi ani
La New York există 50 de cursuri pentru copii-minune, competitivi deja la 24 de luni. Părerile experţilor sunt însă împărţite. Chiar cei care se joacă în nisip pe plajă vor putea inventa noul iPad, scrie marţi La Repubblica.
Eze Schupfer studiază de un an pentru a se situa dincolo de procentul de 97%, sau în minusculul procent de 3% de la vârful piramidei: topul elevilor supradotaţi cărora li se deschid uşile instituţiilor cele mai elitiste. Când Eze se aşează la minibiroul ei de lucru, deşi pe măsură, picioarele nu îi ating solul. Eze nu a împlinit încă trei ani. Părinţii săi, new-yorkezi, au înscris-o pe când avea doar doi ani în ''Junior Kumon Preschool Enrichment Program'', una dintre şcolile private din SUA care se adresează unei noi pieţe: instruirea copiilor pre-grădiniţă.
Boom-ul competitiv a ajuns pe primele pagini ale ziarelor New York Times şi Wall Street Journal şi generează 'suplimente speciale' în media pentru a oferi consiliere părinţilor. Scopul este de a transforma copiii în mici Einstein care reuşesc să se califice în testele pentru grădiniţele rezervate supradotaţilor. De acolo, îşi pot lua zborul spre cele mai bune şcoli private iar ulterior va fi mai uşor să vizeze Harvard şi Stanford, marile universităţi de elită.
Cariera unui geniu se programează încă de pe când bebeluşul face primii paşi. 'Pentru a începe să studieze cu noi este suficient să nu mai poarte scutece', spune Joseph Nativo, director financiar al filialei Kumon din SUA. Acest lanţ de instituţii private specializate în şcolarizare are 250.000 de înscrişi în America iar secţiunea pentru copiii de vârstă pre-grădiniţă este cea care creşte cel mai rapid, cu 30% mai mult anual.
Numai la New York există 36 de filiale, iar alte 14 noi se vor deschide în acest an. Se inaugurează mai multe Kumon, decât cafenele Starbucks. Programul 'minim' înseamnă două şedinţe săptămânale de instruire la scris şi aritmetică, cărora li se adaugă cel puţin o jumătate de oră pe zi teme pentru acasă sub supravegherea unui adult, din familie sau o bonă cu diplomă. Mulţi părinţi doresc mai mult după acest debut. În joc este posibilitatea ca fetiţele şi băieţeii să câştige concursul pentru admiterea la ''Anderson School'' în Upper West Side din Manhattan, sau să reuşească să intre la ''Tag Young Scholars'' din Upper East, două dintre instituţiile care acceptă doar mici genii.
'90 de înmulţiri în şase minute' este un parametru bun pentru a măsura ceea ce un copil ar trebui să fie capabil să facă înainte de a împlini 6 ani, vârsta teoretică la care începe învăţământul obligatoriu. A aştepta 6 ani jucându-se ar fi o nebunie. Nu sunt suficiente nici soluţiile tradiţionale, cum ar fi angajarea unei tinere care să-l înveţe pe copilul abia înţărcat o limbă străină. Cel puţin aşa gândesc părinţii acestor copii hiper-competitivi, care se grăbesc să-şi înscrie copiii la testele de admitere pentru ''Gifted Programs'' (Programe pentru copii supradotaţi).
Printre experţii în pedagogie abundă adversarii acestei noi obsesii. 'În cel mai bun caz, aceste eforturi sunt cu totul inutile - a scris în Wall Street Journal psihologul Alison Gopnik, profesor la Universitatea Berkeley'-. Dar pot fi şi dăunătoare. Excesul de competitivitate mă face să mă gândesc la elanul irlandez, masculii acestei specii măsurându-se între ei după tonajul coarnelor. Rezultatul este că aceste animale se clatină sub greutatea unor coarne gigantice, inutile. Acelaşi lucru s-ar putea spune despre numeroşii părinţi americani cu copii de la pre-grădiniţă în sus''.
Părerile contrare nu îi fac să renunţe însă pe părinţi. Gina Goldman este convinsă că a-şi fi înscris fiul la cursul Kumon înainte de cinci ani este 'în interesul său, pentru a nu pleca defavorizat de alţii, pentru că aşa merg lucrurile în viaţa reală''.'Aceste cursuri oferă un sprijin puternic pentru respectul de sine', mai spune ea.
''Mamele-tigru'' abundă în burghezia mijlocie-înaltă. Sunt decise să investească toate resursele financiare şi psihice pentru a-şi lansa descendenţii spre ţeluri majore. Nu au aşteptat cartea autobiografică a lui Amy Chua, în care aceasta povesteşte cât de dure şi exigente sunt mamele chineze. Modelul confucianist a prins deja rădăcini anterior în cadrul elitei. De altfel, Kumon este filiala americană a unei societăţi nipone, lider mondial în programele de şcolarizare private în matematică şi lectură. Ca şi copiii din elita chineză, coreeană sau niponă, copiii Americii prospere sunt supuşi unei presiuni ucigătoare în instruirea în matematică şi caligrafie, li se adaugă de la cea mai fragedă vârstă lecţii de înot, pian, arte marţiale şi cel puţin o limbă străină - mandarina şi germana fiind cele mai populare.
În eseul ''Einstein nu a folosit niciodată modulele didactice'', psihologul Kathy Hirsh-Pasek a demontat această adevărată nebunie, în opinia sa. 'A le impune copiilor eforturi atât de repetitive, pentru a începe să memoreze table aritmetice la doi ani, nu este o garanţie că pe viitor vor fi cei mai buni. Cei de vârsta lor care şi-a petrecut copilăria timpurie jucându-se în nisip în grădină pot avea mai multă imaginaţie, creativitate, talent în comunicare şi cooperare socială. Probabil că acest gen de copil care se joacă în nisip va fi inventatorul viitorului iPad. Ceilalţi, care din vina părinţilor memorează cifre, vor fi oricum întrecuţi de numeroşii copii chinezi şi indieni care se străduiesc şi mai mult', a afirmat Hirsh-Pasek.
