Bono, solistul trupei U2, erou sau profitor? (biografie)
O biografie deloc amabilă, care va apărea curând în Spania, demontează mitul rockerului ca exemplu de filantropie şi solidaritate. Harry Browne, scriitor şi jurnalist, a studiat îndeaproape viaţa şi traiectoria lui Paul Hewson, alias Bono. Părerea lui este clară: Bono nu trebuie văzut ca un guru şi, mai ales, nu trebuie luat foarte în serios, notează luni ziarul La Verdad.
În biografia sa, Browne arată că, deşi se consideră avocat al săracilor, Bono s-a aliat cu elita occidentală şi neoliberală, astfel încât după părerea lui a făcut mai mult rău decât bine. Acest om care îşi ascunde permanent chipul în spatele ochelarilor de soare - şi care au făcut din ei semn distinctiv - este exponentul "filantro-capitalismului". El s-a erijat în ultimul timp în purtătorul de cuvânt al postulatelor lui George Bush, Condoleezza Rice, Bill Gates, Steve Jobs sau Jesse Helms - senator republican pilon al conservatorismului radical - pentru a face mai digerabile postulatele lor.
Se ştie că datorită lui s-au strâns cantităţi uriaşe de bani pentru opere caritabile, dar el personal a scos puţini bani din buzunar. Potrivit biografiei intitulate 'Bono: în numele puterii', care va fi publicată în Spania la jumătatea lunii octombrie, vedeta de rock a strâns o avere de peste 500 de milioane de dolari. Bono adoră hainele de firmă, vinurile scumpe, maşinile de lux, dar strâmbă din nas când este vorba de a plăti impozite.
Timp de mulţi ani, membrii trupei U2 au avut ca ţară de reşedinţă Irlanda. Dar când au trecut anii de bunăstare care îi răsfăţa din punct de vedere fiscal pe artişti, toţi componenţii U2 şi-au mutat reşedinţa la Ámsterdam, unde drepturile de autor sunt taxate cu un impozit modest de 5%, un privilegiu de care au beneficiază şi cei de la Rolling Stones.
U2 face parte din puţinele trupe ale căror traiectorii sunt studiate ca model în şcolile de afaceri. De multe ori, ipocrizia lui Bono este vizibilă: în timp ce îşi ascunde finanţele de fisc, el face campanie pentru ca SUA să aloce 0,7% din PIB ţărilor sărace. Ingineria fiscală este capabilă să facă lucruri complicate: societatea U2 Ltd. a reuşit să plătească fiscului doar 16.500 de euro în exerciţiul fiscal 2010, deşi trupa a avut de pe urma turneului lor '360°' cele mai mari încasări din istoria rockului.
Bono nu are reţineri să colaboreze cu companii sau cu oameni care au contribuit la invazia Irakului, precum Tony Blair şi Paul Wolfowitz, pe care autorul îi califică drept 'criminali de război' şi care au sprijinit raportul fals al armelor de distrugere în masă în baza căruia a fost înlăturat Saddam Hussein.
Deşi s-a implicat amplu în campania împotriva SIDA din Africa, solistul a încheiat alianţe cu tovarăşi ciudaţi de drum. Nu întâmplător l-a convins pe George W. Bush şi extrema dreaptă religioasă să susţină cumpărarea masivă de retrovirale. Interesul de a combate pandemia era de fapt al lui Randall Tobias, un funcţionar al lui Bush care a pretins ca o treime din fonduri să fie destinate impulsionării abstinenţei şi fidelităţii conjugale.
Potrivit lui Browne, alţi tovarăşi îndoielnici de drum ai lui Bono, au fost companii precum Nestlé care a profitat pentru a vinde lapte praf femeilor infectate cu HIV din Africa, sau Rio Tinto, cea mai mare corporaţie minieră din lume şi denunţată de multe ori pentru prejudicii aduse mediului înconjurător.
