“Bomba” lui Mititelu: Mircea Sandu, ilegal la FRF din 2005

Sigla Federaţiei Române de Fotbal. (www.frf.ro)
Bogdan Costea
22.11.2012

La Tribunalul Bucureşti are loc astăzi un proces ce va rămâne, probabil, în istoria fotbalului românesc, deoarece se va judeca acţiunea introdusă de Fotbal Club U Craiova în urmă cu aproximativ un an de zile, prin care s-a cerut de către Universitatea constatarea faptului că Sandu Mircea nu a fost ales în mod legal şi că nu are mandat ca preşedinte FRF.

Conform cotidianului local Ediţie specială din Craiova, aparţinând patronului clubului de fotbal Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, acţiunea a pornit în urma sesizării faptului că la Adunările Generale din anii 2005 şi 2010, organizate de FRF pentru alegerea preşedintelui şi a celorlalte organe de conducere, au votat persoane care nu au calitatea de asociaţi ai FRF şi care nu aveau dreptul să voteze. Practic, din cele aproximativ 270 de persoane care au votat, numai 80 dintre acestea aveau dreptul legal să voteze. Astfel, au fost încălcate prevederile Legii 69/2000, prin care se stabilise ca dreptul de vot în cadrul federaţiilor sportive naţionale să aparţină numai cluburilor asociate, nu neapărat şi echipelor participante în competiţii.

Practic, Adunările Generale din 2005 şi 2010 sunt nule de drept, iar exercitarea atribuţiunilor de către Mircea Sandu a fost făcută în afara legii. De altfel, nici la Registrul Special al Federaţiilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti, aşa-zisele mandate obţinute în 2005 şi 2010 nu erau înregistrate din aceleaşi motive. Astfel, conform prevederilor Legii 69/2000, un mandat începe să producă efecte din momentul înscrierii lui la Tribunalul Bucureşti.

Cel mai important document vine de la Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret (ANST), care a comunicat instanţei de fond un document exploziv, prin care această instituţie certifică faptul că, în evidenţa sa, vechile cluburi, respectiv CS FC Dinamo Bucureşti, AFC Steaua Bucureşti, AFC Rapid Bucureşti, AFC Naţional 2000 Bucureşti, FC Ceahlăul Piatra Neamţ, CF Oţelul Galaţi, FC Braşov, FC Argeş, FC Petrolul Ploieşti, ASFC Sportul studenţesc, CSP UM Timişoara, CF Gloria 1922 Bistriţa, CS FC Farul Constanţa sunt active şi că noile entităţi sportive, societăţi comerciale înfiinţate de patroni ulterior, gen SC Dinamo 1948 SA, SC FC Steaua Bucureşti SA, SC FC Rapid SA etc., nu aveau dreptul să participe sau să voteze în cadrul Adunărilor Generale ale FRF / LPF.

Practic, scrie Ediţie specială, acest document aruncă tot fotbalul românesc în aer şi pe Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, împreună cu aliaţii lor, în faţa unui proces penal deoarece, ani de-a rândul, au activat în ilegalitate şi au permis în mod ilegal participarea în competiţie a unor societăţi comerciale în scopul fraudării bugetului de stat, deoarece vechile cluburi sportive, mai sus menţionate, sunt pline de datorii!

Astfel, acest grup a pus umărul la fraudarea statului român cu circa 100 de milioane de euro, datorii ce se aflau în sarcina cluburilor sportive enunţate mai sus, cluburi ce au fost trase pe dreapta şi înlocuite în mod ilegal cu societăţi comerciale private!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor