Bolsonaro îşi respectă promisiunea faţă de Salvini. Predă Romei un terorist comunist
alte articole
Teroristul comunist Cesare Battisti a ajuns în Italia după ce, timp de câteva decenii, s-a ascuns de autorităţile italiene, extrădarea având loc după ce noul preşedinte populist al Braziliei, Jair Bolsonaro, i-a promis vicepremierului Matteo Salvini că îl va trimite în Italia pe extremist.
Primele cuvinte ale lui Battisti după sosirea în ţara natală, Italia, au fost de confirmare că probabil îşi va petrece restul vieţii în închisoare: “Ştiu că voi ajunge la închisoare”, potrivit publicaţiei Il Giornale.
Martori la aterizarea lui Battisti în Italia au afirmat că teroristul de extremă stânga a părut că îşi acceptă situaţia şi a mulţumit poliţiei pentru modul în care l-au tratat.
Salvini, liderul partidului naţionalist-populist Liga, care face parte din guvern alături de Mişcarea Cinci Stele, a remarcat atitudinea teroristului, precizând că i s-a părut că acesta a râs, în ciuda victimelor pe care le-a provocat.
Vicepremierul italian l-a lăudat pe preşedintele brazilian Bolsonaro, care promisese anterior că îl va găsi şi îl va extrăda pe terorist.
Salvini a afirmat că gestul lui Bolsonaro va ajuta la închiderea cazului Battisti, adăugând că „am promis să ne întâlnim în curând în Brazilia sau în Italia pentru a întări legăturile dintre popoarele şi guvernele noastre, precum şi prietenia personală”.
Battisti este un fost membru al organizaţiei extremiste Proletarii Înarmaţi pentru Comunism (PAC) şi a fost găsit vinovat de patru crime separate, inclusiv de omorârea a doi civili italieni în 1990, când se afla sub protecţie în Franţa, pretinzând că este refugiat politic. Ulterior, el a fugit în Mexic şi apoi în Brazilia în 2004, după ce oficialii francezi şi-au schimbat poziţia în privinţa protejării sale.
Extrădarea va consolida probabil relaţia deja amicală dintre Salvini şi Bolsonaro, în condiţiile în care Salvini a fost una dintre primele personalităţi internaţionale care l-a felicitat pe „Trump al Tropicelor” pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale din octombrie anul trecut.