Bolojan, neclintit de protestele poliţiştilor: România nu-şi mai permite să pensioneze oameni la 48 - 52 de ani

Premierul Ilie Bolojan a explicat, marţi seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că va trebui crescută vârsta de pensionare pentru toate categoriile de angajaţi din România care beneficiază, într-o formulă sau alta, de pensionare anticipată, pentru că România nu îşi mai permite să continue în acest ritm.
Întrebat în legătură cu protestul poliţiştilor şi cu intenţia de modificare a legislaţiei pensiilor militare, deşi jalonul din PNRR pe acest domeniu a fost închis, prim-ministrul a replicat, potrivit Agerpres:
"Sunt trei aspecte. În ceea ce priveşte respectarea jaloanelor de către România, prin toate acţiunile pe care le derulează guvernul, ţinta noastră este să atingem jaloanele care sunt, în momentul de faţă, nerespectate, iar cele care sunt respectate, prin modificările care se fac, să nu ducă la redeschiderea acestora. Deci, intenţia noastră este să facem absorbţia de fonduri europene, iar atingerea jaloanelor şi respectarea lor este o ţintă importantă.
În ceea ce priveşte aspectele care ţin de personalul din această zonă, aici sunt două aspecte de bază. Primul este legat de necesitatea de a creşte vârsta de pensionare pentru toate categoriile de angajaţi din România, care beneficiază, într-o formulă sau alta, de pensionare anticipată. Şi am mai spus şi spun: ţara noastră nu-şi mai permite să pensioneze oameni la 48, 49, 51, 52 de ani. Acesta este adevărul. Este o problemă care ţine de suportabilitate economică, de sustenabilitatea sistemului de pensii în anii următori, de o minimă echitate socială, deci din toate aceste puncte de vedere, trebuie să creştem vârsta de pensionare, acesta este fondul problemei.
Ministerele care sunt responsabile vor veni cu propuneri în acest sens. Iar aşa cum s-a întâmplat şi la magistraţi, şi în aceste zone, pentru cei care astăzi îndeplinesc vârsta de pensionare, va fi o perioadă tranzitorie şi dânşii vor putea să opteze pentru pensionarea după actuala lege, fără să fie afectaţi de noile prevederi, pentru că aşa cum ştiţi, prevederile noi au acţiune doar pentru viitor. Deci nu este niciun fel de problemă de a pleca din sistem pentru că modificările îi vor afecta pe cei care pot să iasă la pensie.
Dar e adevărat - şi nu trebuie să fugim de asta - ţinta noastră este ca în următorii ani, în fiecare an, vârsta medie de pensionare în aceste sisteme, cu derogările de pensionare accelerată pentru zonele care într-adevăr sunt justificate, să crească, pentru că nu mai are cine să înlocuiască oamenii care ies la pensie din România. Noile generaţii sunt de trei ori mai mici decât cele care ies la pensie şi, practic, piramida este inversată în totalitate, trebuie să luăm aceste măsuri, atât din punct de vedere al corectitudinii, al sustenabilităţii, dar şi pentru a avea nişte sisteme eficiente".