Doar 40% din amenzile rutiere sunt plătite în România. Cine nu-şi plăteşte amenzile ar putea rămâne fără permis de la 1 septembrie

Una dintre măsurile cuprinse în ordonanţa privind reforma administraţiei îi vizează şi pe şoferii care nu îşi plătesc amenzile rutiere.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat marţi seară că există două situaţii. Prima se referă la reducerea perioadei de suspendare a permisului.
„Cel care doreşte reducerea perioadei va trebui să facă dovada plăţii amenzilor pe care le-a primit. Nu numai acea amendă, dar a tuturor amenzilor de circulaţie. Dar nu intră aici toate debitele la bugetul local”, a explicat ministrul, citat de G4Media.
A doua situaţie:
„După expirarea a 105 zile de la constatarea contravenţiei, va interveni suspendarea permisului care se va face printr-o interconectare a MAI cu autorităţile locale. Ministerul va fi înştiinţat de către autoritatea locală că se poate ajunge la suspendarea permisului, pentru că nu s-a achitat amenda. Cetăţeanul nu va trebui să predea permisul, dar în evidenţa MAI va apărea că permisul e retras sau suspendat. În momentul plăţii, în sistem apare că s-a plătit amenda, iar permisul nu mai e suspendat. Cetăţeanul nu trebuie să facă nimic, statul lucrează pe acest sistem”, a explicat Cseke Attila.
Oficialul a declarat că legea va intra în vigoare peste 6 luni.
”Dacă considerăm că Ordonanţa apare pe 1 martie, considerăm că pe 1 septembrie va intra în vigoare”, a transmis ministrul.
Cseke Attila a precizat că nu se face o condiţionare legată de toate debitele la fondul local, ci doar de cele care vizează fapte rutiere.
Sensul acestei prevederi a fost explicat de premierul Ilie Bolojan: „Doar 40% din amenzile rutiere sunt plătite în România”.