Bolojan îl pune la punct pe Ciolacu: Dacă totul e atât de bine, de ce plătim cele mai mari dobânzi din UE şi avem cel mai mare deficit?

Premierul Ilie Bolojan i-a dat o replică acidă, la Antena 3, lui Marcel Ciolacu, după ce fostul prim-ministru PSD s-a arătat extrem de deranjat că toată lumea dă vina pe el pentru situaţia gravă de la buget lăsată în urmă.
"Eu nu o să intru într-o dispută şi în general am evitat tot timpul să intru în dispute legate de puncte de vedere sau altele. Eu doar pun următoarele întrebări. Atunci când apare la orizont funcţia de premier al României în general este o efervescenţă cine să o ocupe. Dacă totul este atât de bine, de ce, cum să vă spun, n-a fost niciun entuziasm să fii premierul României în această perioadă? Mai ales după alegeri, când nu ai o perspectivă hai să spunem îngrijorătoare. Să ştiţi că nici ministrul de Finanţe n-a fost mare entuziasm să fie cineva în această perioadă. Dacă totul este în bună regulă, oare de ce plătim cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană, avem cel mai mare deficit şi suntem în situaţia în care suntem?", a declarat Ilie Bolojan, citat de Agerpres.
Potrivit premierului, în ultimii ani România a progresat în multe zone, a recuperat întârzieri, dar este evident că "situaţia în care suntem este generată de un cumul de decizii de guvernare nu doar într-un an, ci de-a lungul multor ani care ne-au dus în această situaţie".
"Şi eu cred că primul lucru pe care trebuie să-l învăţăm din această situaţie este să nu mai repetăm greşelile care s-au făcut în anii anteriori, dacă asta învăţăm, dacă ne asumăm fiecare dintre noi responsabilitatea pentru această situaţie - şi eu mi-am cerut scuze de la cetăţenii României pentru situaţia în care este ţara noastră - atunci cred că avem şansa să înţelegem ce trebuie făcut, să ţinem un anumit echilibru în asta şi să trecem România prin această situaţie dificilă", a precizat Ilie Bolojan.
Întrebat dacă şi premierii din ultimii cinci ani ar trebui să-şi ceară scuze, liderul liberal a replicat: "Fiecare face ceea ce crede de cuviinţă. Eu personal am considerat că fiind din lumea politică, ce a administrat România în aceşti ani, trebuie să fac acest lucru faţă de cetăţenii ţării noastre".
Reamintim că fostul premier PSD Marcel Ciolacu a avut, joi, o reacţie vehementă după ce s-a trezit cu plângere penală pentru "dezastrul" pe care l-a făcut economiei. El susţine pe Facebook că PIB-ul a crescut, investiţiile s-au dublat şi că a lăsat la Trezorerie dublu faţă de momentul în care a preluat guvernarea. În condiţiile în care a lăsat ţara cu un deficit record şi a cheltuit 65 de miliarde din fondul de rezervă, Ciolacu mai susţine că a dezvoltat ţara inteligent. Detalii aici.