Bolojan, după consultările de la Cotroceni: Nu vom susţine un guvern cu premier tehnocrat în care se va regăsi PSD

Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a transmis un mesaj ferm, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea noului Guvern: liberalii nu vor mai face parte dintr-un Executiv - de orice fel ar fi acesta - din care ar face parte şi PSD.
"Am organizat consultările cu dl preşedinte Nicuşor Dan şi am precizat poziţia noastră. Suntem după o moţiune de cenzură iniţiată de PSD, care, cu sprijinul AUR, practic a dus la căderea guvernului din care făcea parte şi PSD. Suntem în situaţia în care PNL are o pondere de 15% în Parlamentul României şi, în acest context, poziţia PNL a fost următoarea: PNL nu va mai susţine un guvern şi nu va mai participa la un guvern în care se va regăsi PSD. Nu vom susţine un guvern cu premier tehnocrat în care se va regăsi PSD. În condiţiile în care PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziţie", a afirmat Ilie Bolojan.
Şeful PNL a subliniat că această poziţie nu e luată din calcul politic, ci dintr-un interes legitim pentru ţara noastră.
"În ultimii ani, lumea politică a făcut câteva greşeli majore, în primul rând din punct de vedere al comunicării, a creat aşteptări cetăţenilor care nu pot fi onorate, depăşind posibilităţile pe care le avem bugetar. Pe bună dreptate, mulţi dintre cetăţenii ţării noastre au fost dezamăgiţi şi s-a creat posibilitatea unor vânzători de iluzii să se creadă că poţi rezolva lucrurile fără să deranjezi pe nimeni şi să creezi condiţii nesusţinute de buget", a continuat Ilie Bolojan.
Potrivit prim-ministrului interimar, a fost o eroare majoră, guvernele, în loc să menţină echilibrele bugetare, s-au dus pe deficite.
"A doua eroare a fost să se creeze coaliţii mari, PSD-PNL, care au avut peste 60%, care au administrat de bine, de rău, dar nu au făcut reforme. O guvernare pentru funcţii, nu pentru reforme. A treia poziţie a fost că pe funcţii să fie numiţi oameni care să le folosească extractiv. Pe bună dreptate, cetăţenii au fost nemulţumiţi şi au dat votul văzut în 2024 şi 2025", a precizat Ilie Bolojan.
În această guvernare, liderul PNL susţine că partidul sau nu a mai făcut aceleaşi greşeli, nu a creat aşteptări care să nu fie onorate, "am guvernat onest, am spus oamenilor ce se poate şi ce nu", în timp ce "PSD a continuat cu măsuri care nu pot fi onorate."
"Noi am făcut tot ce s-a putut să reducem cheltuielile, să accesăm fonduri europene, să facem reforme. Din păcate, s-a mers cu frâna de mână trasă, ceilalţi au amânat reformele cât mai mult posibil. Am încercat să eliminăm risipa, privilegiile, iar acest guvern, dacă a fost căzut, dacă aş sintetiza, a căzut pentru că a încercat să blocheze risipa din statul român, fără de care nu putem crea condiţii de dezvoltare în anii următori. Având în vedere această situaţie, dacă din nou, într-o formă sau alta, am continua o astfel de coaliţie cu PSD, nu am face decât să continuăm erorile din perioada trecută. Nu vom mai face asta, vom încerca în perioada următoare să facem ce se poate pentru ţara noastră în această formulă de interimat, astfel încât, în această perioadă foarte importantă legată de închiderea PNRR, SAFE, să se deruleze în condiţii normale până când vom avea un guvern şi vom încerca să fim un guvern şi un partid serios", a adăugat Ilie Bolojan.