Primăria Bucureşti vrea să achiziţioneze circa 100 de tramvaie noi. Unde vor fi alocate?

Primăria Municipiului Bucureşti a lansat procedura de consultare a pieţei pentru achiziţia a până la 100 de tramvaie moderne, cu o lungime de 36 de metri, destinate atât modernizării reţelei existente, cât şi extinderii liniei din Prelungirea Ghencea. Anunţul a fost publicat în SEAP şi preluat de Mobilitate.eu, iar primul vehicul ar urma să fie livrat în termen de nouă luni de la semnarea contractului, scrie Libertatea.
Prin această etapă preliminară, municipalitatea urmăreşte să obţină opinii şi recomandări privind caietul de sarcini, pentru a identifica cele mai bune soluţii tehnice disponibile şi pentru a evalua capacitatea producătorilor de a furniza tramvaiele solicitate. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au precizat că propunerile primite pot fi incluse în documentaţia finală, cu respectarea principiilor transparenţei şi tratamentului egal. Totodată, această consultare are rolul de a reduce numărul de clarificări şi eventuale contestaţii din etapa de licitaţie. Dacă va fi necesar, autorităţile vor organiza şi întâlniri cu potenţialii furnizori pentru discutarea propunerilor transmise.
Conform caietului de sarcini, vor fi cumpărate minimum 79 şi maximum 100 de tramvaie. Vehiculele vor avea podea complet coborâtă, cinci uşi duble şi o capacitate de transport de cel puţin 310 pasageri, dintre care minimum 56 pe scaune.
Noile tramvaie trebuie să fie omologate, compatibile cu infrastructura existentă şi capabile să funcţioneze autonom pe o distanţă de minimum 3 kilometri, cu toate sistemele active. De asemenea, acestea vor include tehnologii moderne de siguranţă şi informare a călătorilor, climatizare completă şi echipamente IT integrate. Documentaţia mai prevede o durată minimă de viaţă de 30 de ani şi o garanţie completă de cel puţin cinci ani, inclusiv pentru consumabile. Din punct de vedere estetic, toate tramvaiele vor avea un design monocolor în nuanţa verde RAL 6018.
Proiectul face parte din Programul Regional Bucureşti–Ilfov 2021–2027 şi include achiziţia a 63 de tramvaie pentru reţeaua actuală şi a altor 16 pentru extinderea liniei din Prelungirea Ghencea. În funcţie de fondurile disponibile, contractul poate fi extins cu încă 21 de vehicule.
Consultarea pieţei se va încheia pe 25 mai 2026, iar cei interesaţi pot transmite observaţii şi propuneri până la data de 23 mai 2026.
În paralel, Municipiul Bucureşti beneficiază de o finanţare de 266 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiţii pentru modernizarea reţelei de tramvaie. Fondurile vor fi utilizate pentru reabilitarea a aproximativ 50 de kilometri de cale de rulare, achiziţia de tramvaie noi şi modernizarea depourilor. Potrivit BEI, investiţiile urmăresc creşterea vitezei, confortului, fiabilităţii şi accesibilităţii transportului public pentru cei aproximativ 500.000 de călători care folosesc zilnic reţeaua de tramvai din Bucureşti.
Finanţarea face parte dintr-un împrumut total de 300 de milioane de euro acordat Capitalei pentru dezvoltarea infrastructurii urbane. O primă tranşă, în valoare de 34 de milioane de euro, a fost deja utilizată pentru modernizarea sistemului de termoficare, inclusiv pentru înlocuirea a 106 kilometri de conducte, cu scopul reducerii pierderilor energetice şi a emisiilor poluante