Bolojan a transmis preşedintelui propunerea pentru funcţia de ministru al Educaţiei

Premierul Ilie Bolojan a transmis preşedintelui României, Nicuşor Dan, propunerea de numire a lui Mihai Dimian în funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării.
Rector al Universităţii ”Ştefan cel Mare” din Suceava începând cu anul 2024, Mihai Dimian a coordonat anterior, în perioada 2012-2024, în calitate de prorector al acestei unităţi de învăţământ activitatea de cercetare ştiinţifică.
Timp de zece ani, în perioada 2006-2016, Mihai Dimian a fost profesor asistent/profesor asociat – conducător de doctorat la Universitatea Howard, Washington DC, SUA.
Rectorul Mihai Dimian este susţinut de Partidul Naţional Liberal în calitate de independent şi a fost propus şi validat, în unanimitate, pentru funcţia de ministru al Educaţiei şi Cercetării la iniţiativa preşedintelui PNL şi premierului României, Ilie Bolojan. Mai multe detalii aici.