Există riscul ca o rachetă balistică sau o dronă să ajungă din Iran în România? Ce spune Radu Miruţă?

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a declarat că România nu a sprijinit operaţiunile americane şi israeliene lansate sâmbătă dimineaţă asupra Iranului şi nici nu i s-a făcut vreo solicitare în acest sens, relatează Antena 3.
"Vă confirm că, de pe teritoriul naţional, România nu a sprijinit ceea ce s-a întâmplat vineri seară sau când a fost iniţiat atacul împotriva Iranului. Nu s-au folosit. Am primit multe întrebări, zilele acestea, la minister: 'S-a folosit de pe teritoriul naţional vreo facilitate pentru a ajuta un astfel de atac?'
Iar răspunsul pe care l-am primit de la şeful Statului Major este că nu", a precizat Miruţă într-o declaraţie la Euronews România.
Întrebat dacă România a fost solicitată să se implice în conflict, după ce o bază militară a Marii Britanii din Cipru - stat membru UE, dar care nu face parte din NATO - a fost ţinta unui atac iranian, Miruţă a răspuns:
"Vă spun oficial că România, până în acest moment, nu a primit o astfel de solicitare (...) Asta e situaţia astăzi: nu ne-a fost solicitat sprijin nici pentru demararea conflictului, nu ne-a fost solicitat sprijin nici după", a răspuns ministrul.
Radu Miruţă a mai punctat că, având în vedere distanţa dintre România şi Iran, ar fi "foarte puţin probabil" ca o rachetă balistică sau o dronă să ajungă să fie contracarată de scutul de la Deveselu fără să treacă mai întâi "prin faţa altora".
Ministrul a subliniat că, pe continent, sunt mai multe capacităţi care pot intercepta o astfel de ţintă.
"Chiar dacă ajunge în faţa scutului de la Deveselu, acesta reprezintă o capacitate defensivă extraordinar de performantă, prin faţa căreia garantat nu se poate trece", a adăugat Miruţă.